România posturilor „cu dedicație”: când șeful de promoție pierde concursul la care participă singur. Oana Murariu: „Posturile cu dedicație din spitale îi alungă pe cei mai buni medici!”
În România, există două feluri de concursuri pentru ocuparea posturilor din sistemul public. Cele care se organizează pentru a găsi cel mai bun candidat și cele care se organizează pentru a confirma candidatul ales dinainte. Problema este că, de prea multe ori, cele două categorii par să fie confundate.
Deputatul USR de Cluj, Oana Murariu, a prezentat la Horia Nasra Show un caz care descrie perfect această realitate despre care toată lumea vorbește în șoaptă, dar pe care puțini sunt dispuși să o confrunte public.
Povestea începe cu un șef de promoție al Facultății de Medicină Dentară din Cluj. Un tânăr medic care se mută la Brașov și află că s-a scos la concurs un post extrem de rar în specialitatea sa. Într-o țară normală, CV-ul unui șef de promoție ar trebui să reprezinte un avantaj. În România, uneori reprezintă doar un obstacol pentru cei care au decis deja cine trebuie să câștige.
Potrivit Oanei Murariu, medicului i s-ar fi transmis încă dinaintea concursului că postul este „pentru altcineva”.
„I s-a transmis inclusiv direct că postul este pentru altcineva”, a declarat parlamentarul.
Omul a făcut însă greșeala de a crede că un concurs este un concurs. A participat. Și-a pregătit lucrarea. A răspuns la subiecte. A venit cu speranța naivă că meritul profesional contează.
Rezultatul? A ieșit pe locul doi.
Problema este că, potrivit relatării Oanei Murariu, omul participa singur.
În România anului 2025, poți să fii șef de promoție, să fii singurul candidat și tot să nu câștigi.
Este o performanță administrativă care ar merita studiată în manualele de management public. Cum reușești să ocupi locul doi într-o cursă în care alergi singur?
Murariu spune că tocmai de aceea l-a sfătuit să documenteze fiecare etapă a concursului: „Știam că urmează să dăm în judecată”, a explicat aceasta.
Iar când cazul a ajuns în instanță, surpriza nu a fost doar pentru candidat.
„Nu s-au așteptat. Sunt atât de obișnuiți cu practicile acestea, că nu s-au așteptat”, a afirmat deputata referindu-se la membrii comisiilor de concurs și contestație.
Poate aici este adevărata problemă. Nu existența unor suspiciuni de favoritism, ci normalizarea lor. În multe instituții, ideea că un post este „al lui X” înainte de publicarea anunțului pare să fie tratată ca o informație banală, nu ca un scandal.
Iar efectul este devastator. Cei mai buni pleacă. Cei care cred în competiție renunță. Cei care nu au „pile”, „relații” sau „susținere” înțeleg rapid că sistemul nu este construit pentru ei.
După ce a ajuns parlamentar, Oana Murariu spune că a încercat să promoveze o soluție simplă: observatori independenți la concursurile din sistemul medical, după modelul observatorilor de la alegeri.
O propunere care, teoretic, ar trebui să fie greu de contestat. Dacă alegerile au nevoie de transparență pentru a inspira încredere, de ce concursurile care decid cine ajunge să trateze pacienți nu ar avea nevoie de același lucru?
Însă reacția sistemului a fost exact cea pe care o întâlnești atunci când cineva aprinde lumina într-o încăpere în care mulți preferă întunericul: „Au venit toți reprezentanții în Comisia de Sănătate să-mi spună că sunt o nesimțită, că eu jignesc tot corpul medical vrând să aduc observatori la concursuri”, a povestit deputata.
În fond, acesta este marele paradox românesc. Toată lumea admite că există posturi „cu dedicație”. Toată lumea cunoaște exemple. Toată lumea știe poveștile. Dar în momentul în care cineva propune un mecanism de verificare, problema nu mai este concursul, ci cel care îndrăznește să întrebe dacă regulile sunt respectate.
Între timp, România continuă să se plângă că nu are suficienți medici, că tinerii specialiști pleacă în străinătate și că spitalele rămân fără personal.
Poate că înainte de a ne întreba de ce pleacă cei mai buni, ar trebui să ne întrebăm câți dintre ei au ocupat, la un moment dat, locul doi la un concurs pe care trebuiau să îl câștige.
