„Biserica lui Horea” din Cizer, un vârf al arhitecturii religioase în lemn, un monument cu o valoare istorică pe măsura celei artistice
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj prezintă istoricul „Bisericii lui Horea” din Cizer, un vârf al arhitecturii religioase în lemn, un remarcabil monumente istoric.
„Reprezentând un vârf al arhitecturii religioase în lemn, un monument cu o valoare istorică pe măsura celei artistice, biserica de lemn din Cizer, cunoscută ca „Biserica lui Horea”, a fost ridicată în 1773, în satul sălăjean de pe Valea Crasnei. Astăzi, ea îi întâmpină pe toți cei care trec pragul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”, secție a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Inscripția în chirilică aflată deasupra ușii spre naos menționează momentul ctitoririi sale „Ani d…la HS 1773”, când comunitatea din Cizer îl cheamă pe Vasile Nicula Ursu să le ridice un nou lăcaș de închinăciune. Originar din Albac, locuind în acea perioadă în Ciucea, cel care avea să devină mai târziu conducătorul răscoalei țărănești din 1784, era cunoscut ca un foarte talentat meșter în prelucrarea lemnului. Se spune că Horea însuși, ca un adevărat dulgher, a ales stejarii din pădure, angajându-se în ridicarea edificiului drept coordonator al unei echipe. A fost ajutat de un alt meșter, Nicula Ion a Neamțului, menționat în testamentul lui Horea cu cei 44 de florini, parte a plății pentru ridicarea bisericii.
După al Doilea Război Mondial, biserica devine capelă de cimitir, sătenii mutându-se la o biserică de zid mai încăpătoare. Este declarată monument istoric în 1955, pentru a-și găsi apoi un loc de cinste în muzeul clujean, începând cu 1968.
Semnul lăsat de Horea pe bolta naosului, „Lucrat Ursu H“, este extrem de valoros, din mai multe motive. Întâi, pentru că ne oferă o informație prețioasă despre viața sa de dinaintea momentului 1784, dar și pentru că aflăm cine a fost autorul acestui remarcabil monument. Mai mult, este singura din cele trei semnături cunoscute ale sale care s-a păstrat, celelalte aflate pe grinda unor case pierzându-se.
Deși nu este încadrat ca monument de categoria A, edificiul este unul din exemplele cele mai impresionante din întreaga Transilvanie, cu o planimetrie evoluată, volume echilibrate, un remarcabil decor sculptat și cu pictură murală bine păstrată.
Construită din bârne masive de stejar, prezintă un pronaos pentagonal cu cinci laturi, naos dreptunghiular și un altar poligonal. Pridvorul, desfășurat pe trei laturi, are contur poligonal, o succesiune de 20 arcade și o balustradă de lemn. Acoperișul amplu, din șindrilă, este mai scund pentru absida altarului și prezintă câte un mic coif conic. Turnul, având galerie deschisă cu patru arcade pe fiecare latură și o bază a coifului răsfrântă, este înalt, semn că Cizerul avea o comunitate puternică. Acesta, alături de modul iscusit de îmbinare a bârnelor și liniile frumoase ale acoperișului, dovedesc multă experiență și o mare măiestrie.
Monumentul excelează și în decorul sculptat bogat. Astfel, biserica din Cizer este încinsă cu cel mai elaborat brâu, format dintr-o funie răsucită încadrată de alte două benzi decorative cu triunghiuri și denticuli. Numeroase motive împodobesc stâlpii și cununa pridvorului, la care se adaugă frumoasele cuie și zăvorul, realizate tot din lemn.
Portalul este decorat cu trei şiruri de funii extrem de decorative, realizate în altorelief, care trec de pe uşorii laterali în arc peste tocul uşii, întrerupte fiind în axul central de o cruce încadrată într-un scut heraldic. Indicii despre cât de dragă îi era lui Horea muzica, ne dau atât porecla sa (căci îi plăcea să horească), dar și sculptarea motivului unei cozi de ceteră („hidede” în grai local), la consolele pridvorului și la ancadramentul intrării.
Interiorul bisericii a fost pictat în tempera la sfârșitul secolului al XVIII-lea de doi meșteri anonimi, aceasta păstrându-se în condiții bune, pusă în evidență de recenta restaurare de amploare, la care a fost supus monumentul între anii 2014 – 2017. Atanasie Popa observa două etape de realizare a picturii: prima, mai veche, în pronaos și în partea inferioară a naosului și alta, mai nouă, pe bolta naosului și în altar.
Pronaosul ne dezvăluie obișnuita Pildă a Fecioarelor, alături de o altă scenă cu Adam și Eva. În naos, pictura bolții realizată într-o cromatică mai rece, dar echilibrată, redă scene din Noul Testament, deasupra unui șir de sfinți. Iconostasul are două icoane împărătești, pictate direct pe lemn: Sfântul Nicolae și Arhanghelul Mihail, probabil în prima etapă, cu vechile inscripții ale donatorilor. Deasupra lor atrage atenția șirul frumoaselor icoane mobile prăznicar, apoi registrul pictat al Apostolilor, cu icoana Deisis în centru, încheiată în registrul superior cu Răstignirea.
Datorită amplului program de restaurare derulat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, această capodoperă a artei lemnului este acum minunat pusă în lumină pentru noi toți și pentru viitor” au descris monumentul cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
