Prefectul Vasilică Potecă îi asigură pe locuitorii din Vața de Jos că se vor aloca importante sume de bani pentru cei afectaţi de inundaţii şi pentru refacerea drumurilor!
Prefectul Hunedoarei, Vasile Potescă, însoţit de Vetuţa Stănescu, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, de Lucian Heiuş, deputat PNL de Hunedoara şi de Călin Marian, director executiv al Direcţiei de Agricultură Hunedoara au revăzut, la fața locului, pagubele produse de viitură în Vața de Jos.
Echipa a evaluat pagubele produse şi a fost prezentă în mai multe gospodării pentru a rezolva cele mai urgente solicitări ale persoanelor afectate din satele Basarabas, Prăvăleni şi Ciungani.
Prefectul Vasile Potecă i-a asigurat pe oamenii din zona calamitată că „Instituţia Prefectului şi Secretariatul de stat condus de Vetuţa Stănescu, împreună cu alte ministere şi cu premierul Ludovic Orban vor aloca importante sume de bani pentru sprijinul locuitorilor afectaţi de inundaţii şi pentru refacerea drumurilor distruse de viitură”.
Reamintim că în urma unei puternice viituri produsă în noaptea de joi spre vineri pe cursul de apă Prăvăleni, pe teritoriul comunei Vaţa de Jos, au fost inundate 295 de gospodării, câteva zeci de hectare de culturi agricole, 5 locuinţe au fost avariate iar Drumul Comunal DC 173 a fost blocat din cauza aluviunilor şi a ruperii pe mai multe porţiuni, izolând satul Ciungani. Apele au provocat pagube însemnate şi în satele Prihodiste, Luncşoara, Visca, Târnava de Criş, Valea Poienii şi Vorţa, din nordul judeţului.



