Horea a dat cu pumnul în masa Împăratului Austriei, politicienii de acum stau smeriți în fața cancelarului de la Viena
Horea, eroul moților, a fost la Viena de patru ori, iar Cloșca de trei ori, de fiecare dată insoțiți și de alți moți. Au mers de fiecare dată pe jos, patru săptămâni dus, apoi patru săptămâni întors, iar la Viena stăteau mai multe săptămâni. Ultima vizită a lui Horea la Viena a fost între Postul Crăciunului din 1783 și Paștele din 1784.
„Când Horea și însoțitorii săi ajung, în decembrie 1783, Iosif al II-lea era în provinciile italiene, mai calde, unde rămâne până în primăvara următoare ca să-și refacă sănătatea. Pentru a se face economii, restul deputaților moți pleacă, Horea rămânând singur. Nu știm ce a făcut până pe 20 martie când s-a întors împăratul. Probabil a luat legătura cu unii funcționari români de la curte: Iosif Meheși, agentul Cancelariei Aulice, Ștefan Francisc Enyedi care îl ajutase și în celelalte rânduri să-și definitveze petițiile pe care le prezentase apoi autorităților. Numele sună ungurești, dar în Transilvania multe familii de români își maghiarizaseră numele pentru a putea fi acceptați în rândul claselor privilegiate” arată cei de la istorie-pe-scurt.ro
Horea a avut curaj, nu ca politicienii din ziua de azi, și a pregătit Împăratului o petiție revoluționară care cuprindea cinci puncte principale:
- Locuitorii satelor din Munți sunt supuși anual pe lângă plata taxei fiscale obișnuite și la alte sume de bani.
- Aceiași sunt obligați pe lângă darea obișnuită către nobil, la foarte multe altele, fără a li se da chitanță doveditoare.
- Datorită obligației de a munci pentru domeniu sau pentru lucrările publice ale comitatului câte două săptămâni neîntrerupt, supușii nu-și pot îndeplini muncile din gospodăria propie
- Locuitorii de pe domeniul cameral obiectează în problema extensiunii fără nicio dispoziție sau regulă a jurisdicției comitatului asupra satelor din munți.
- Aceia dintre locuitori care se plâng, cerând îndreptarea situației lor sunt apoi bătuți de funcționari sau sunt închiși, încarcerați fiind și unii dintre ei la momemntul prezentării petiției. De aceea trimișii satelor suplicante, sfârșește actul, să fie protejați prin rezoluție imperială, pentru a nu fi urmăriți, molestați sau închiși pentru acțiunea lor pe lângă conducerea de la Viena.
„Horea însuși era exemplul clar al consecințelor pe care trebuia să le îndure un supus care bătea mereu la ușile autorităților și ale palatului imperial. Când Iosif al II-lea sosește la Viena pe 20 martie, a fost informat printre altele și de prezența delegatului moților. Cu solicitudinea obișnuită, în urma intervenției unor înalți funcționari de la Curte, împăratul îl primește pe Horea la 1 aprilie 1784. Fie că știa de conținutul plângerii, fie că la întâlnirea cu Horea l-a aflat, discuția probabil a fost una constructivă. Amănunte asupra celor dezbătute nu avem. Cu siguranță moțul a avut un translator, probabil pe agentul Cancelariei, Enyedi(Enea, Ene). Horea va fi ieșit din Palatul Imperial dacă nu cu certitudinea că vor fi rezolvate problemele transilvănenilor, măcar cu mulțumirea că încă o dată și-a făcut datoria față de compatrioți și s-a dus tocmai până la Viena pentru a le apăra drepturile. A mai rămas în Capitală două săptămâni, până pe 13 aprilie când s-a semnat actul care gartanta pentru deputăția țărănească protecția în fața eventualelor abuzuri” mai arată cei de la istorie-pe-scurt.ro
Și cât de bun ne-ar mai fi un Horea în 2023, când toată clasa politică stă în genunchi în fața cancelarului Austriei, după umilința suferintă prin refuzul intrării României în Spațiul Schengen.
