Cât de calorică și sănătoasă era dieta dacilor? Ce mâncau Decebal și Burebista?
Pentru a afla ce mancau dacii, trebuie să recurgem la arheologie și la alte științe pentru a realiza o imagine despre ce mâncau și ce beau strămoșii noștri. Hrana dacilor era condiționată și de bogăția teritoriului în care locuiau și de clima temperat continentală, diferită de cea mediteraneană care influența dieta romanilor.
„Dieta dacilor era formată din produse vegetale, alături de care se consumau brânzeturi, pește, carne de vânat sau de animale domestice, pâine. După gust, se foloseau sarea, muștarul, ceapa, usturoiul, hreanul, diverse uleiuri. Prin amestecul unora dintre ingredientele menționate mai sus se găteau fierturi, terciuri, supe, tocane, fripturi. Lactatele erau consumate sub formă de lapte proaspăt, brânză, unt, iaurt.
Pentru preparare se foloseau râșnițe și mojare din piatră, gătitul se făcea în aer liber sau în interior, pe vetre din piatră și lut, la proțap etc. Pentru păstrarea alimentelor se foloseau gropi săpate în stâncă sau în pământ, care erau apoi arse și deveneau locuri optime pentru a păstra cereale, legume etc.
Cu siguranță, dacii cunoșteau metode de păstrare a alimentelor prin sărare și afumare. Hrana provenea din agricultură, creșterea animalelor, culesul plantelor, fructelor, rădăcinoaselor, din pescuit și vânătoare” arată Andrei Pogăciaș, dintr-un fragment din articolul Viața de zi cu zi în Regatul Dac, publicat în numărul 219 al revistei Historia.
De asemenea, în zonele de câmpie se cultivau cereale precum grâu, mei, orz, secară, ovăz și se mai puneau pe masă – varza, ciupercile, spanacul, măcrișul, leurda (primăvara), loboda, ștevia, napii.