Cum l-a lăsat cu ochii în soare, Avram Iancu, pe împăratul Austriei la „Fagul Împăratului”?
În Munții Apuseni, pe traseul dintre Baia de Arieș și Câmpeni, există un arbore legendar cunoscut sub numele de „copacul fermecat” sau „Fagul Împăratului”. Acest fag impunător poate fi observat de pe Drumul Național 75, cocoțat pe un deal în apropierea satului Muncelu.
Pentru a ajunge la el, trebuie să urmezi o cărare prin pădure, încă folosită de localnici. Coroana acestui arbore este impresionantă, fapt care i-a adus denumirea de Fagul Împăratului. Oamenii din zonă spun că fagul are o vârstă de peste cinci secole. În mod neobișnuit, frunzele sale nu cad iarna, ci se usucă și capătă o nuanță brun-roșiatică, rămânând pe ramuri până primăvara, când sunt înlocuite de cele noi.
Conform legendei, în acest loc s-ar fi întâlnit Avram Iancu, cunoscut drept „Crăișorul Munților”, cu împăratul austriac Franz Josef pentru a discuta un acord. De aici ar proveni numele de „Fagul Împăratului”. Totuși, această poveste nu are o bază istorică, deoarece se știe că Avram Iancu a refuzat să se întâlnească cu împăratul în 1852, când acesta a vizitat Țara Moților.
Varianta oficială a legendei transmisă din generaţie în generaţie sună astfel: „Se spune că pe la anul 1850, dupa ce marele seism social de la 1848 s-a liniştit, pe Valea Arieşului a venit împăratul de la Viena, vroind să-I liniştească pe moţi şi să se întâlnească cu Avram Iancu. În drum spre Câmpeni, se zice că Împaratu ar fi poposit la umbră falnicului copac. În timp ce se odihnea la umbra deasă, aude un cântec de fluier, pe partea cealaltă a Arieşului. Împăratul întreabă un călător, «cine cântă atât de frumos din fluier?». Călătorul îi spune că e Avram Iancu. Auzind aceasta, împăratul numaidecât îşi trimite pe unul dintre oamenii săi, să-l cheme pe Craiul Moţilor, la o întâlnire cu Măria Sa. Când solul împăratului ajunge la Avram Iancu şi îi spune pentru ce a fost trimis, Iancu îi răspunde: «Spune-i stăpânului tău, că un nebun cu un mincinos, nu pot stă de vorba!»”.
O altă poveste spune că în trecut ar fi existat o cale care traversa munții, iar pe acest drum, un călugăr s-ar fi oprit pentru a se odihni și a-și potoli setea la un izvor din apropiere. Se spune că acesta ar fi binecuvântat locul, iar în urma binecuvântării, ca prin minune, a apărut fagul fermecat, care a rezistat de-a lungul secolelor. Despre izvorul de la rădăcina copacului se povestește că ar avea puteri tămăduitoare, oferind vindecare celor care se apropie de el.
sursă video: Cabana Cota 1000 Arieseni
Au adormit comentatorii la fantasmagoriile tale.