Din 16 decembrie, în ambulatoriul integrat al Spitalului din Beiuș se va deschide un cabinet de nefrologie. dr. Goina este absolvent al prestigioasei școli de medicină de la Cluj!
Din 16 decembrie, în ambulatoriul integrat al Spitalului din Beiuș se va deschide un cabinet de Nefrologie, au anunțat oficialii unității medicale.
„Un pas important pentru sănătatea beiușenilor: cabinet de Nefrologie în Spitalul Municipal “Episcop Nicolae Popovici”!
Începând cu data de 16 decembrie 2024, în Ambulatoriul Integrat al spitalului se va deschide un cabinet de Nefrologie, dedicat pacienților din Țara Beiușului.
Acest proiect marchează o etapă semnificativă în dezvoltarea spitalului, aliniată cu strategia sa de a răspunde nevoilor medicale locale.
Cabinetul va funcționa zilnic, între orele 8:00 și 15:00, în locația Spitalului Vechi, lângă cabinetul de Pediatrie. Noua specialitate va fi coordonată de dr. Bogdan Goina, absolvent al UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Acest pas subliniază angajamentul pentru investiția în sănătate și în resursa umană, promovând accesul la servicii esențiale pentru beiușeni.
Felicităm echipa Spitalului și îi urăm mult succes dr. Goina în activitatea sa!” au anunțat oficialii Spitalului din Beiuș.
Nefrologie: O ramură esențială a medicinii moderne
Nefrologia, ramura medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor rinichilor, este un domeniu deosebit de complex și esențial pentru sănătatea umană. Rinichii, organe vitale ale corpului, joacă un rol crucial în menținerea echilibrului intern prin filtrarea și eliminarea toxinelor, reglarea nivelului de apă și electroliți, și producerea unor hormoni importanți. Afecțiunile renale pot avea consecințe devastatoare asupra organismului, de aceea nefrologia este o disciplină indispensabilă în medicina modernă.
Investigații și tratamente în Nefrologie
Diagnosticul și tratamentul bolilor renale implică utilizarea unor tehnologii și proceduri avansate. Analizele de sânge și urină, ecografia renală și biopsia renală sunt metode esențiale în evaluarea funcției rinichilor și identificarea cauzelor bolilor.
În ceea ce privește tratamentele, acestea variază de la medicamente pentru controlul tensiunii arteriale și reglarea nivelurilor de electroliți, la terapii complexe precum dializa peritoneală și hemodializa. Transplantul de rinichi (evident, nu se va efectua la Beiuș) reprezintă o soluție salvatoare pentru pacienții cu insuficiență renală terminală, oferindu-le posibilitatea de a duce o viață aproape normală.