Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Din bube mucegaiuri și noroi, Bobouțanu iscat-a un Corvin nou, de liga 1

Din bube mucegaiuri și noroi, Bobouțanu iscat-a un Corvin nou, de liga 1

Fraților, când tot vă zicem noi că Bobouțanu e primar de cinci stele, ziceți că suntem prea lăudăroși la adresa lui. Măi, poate la fonduri europene atrase, din Ardeal, credem că se bate cu Ilie Bolojan (mandatele trecute, în Oradea) și cu Cristian Matei la Turda. În rest… nu prea are competitor.

Pe lângă faptul că a adus bani europeni, naționali, locali, interstelari, băi fraților, face din Corvinul Hunedoara un Lamborghini în Liga a II, și fraților e de luat în considerare la promovare.

Bobouțanu, smerit, ne răspundea în urmă cu câteva săptămâni la o întrebare pe care noi am pus-o cu tâlc, pentru că știam că pe ce pune mâna merge șnur.

Ce ne spunea ceasul elvețian din Hunedoara?

Apuseni Info: Recent, Corvinul Hunedoara a promovat în liga a doua, o veste extraordinară pentru fotbalul hunedorean. Având în vedere că este echipa de suflet a hunedorenilor dar și echipa fanion a județului, ce vă propuneți din perspectiva finanțării pentru anul viitor, sezonul 2023/2024. Realistic vorbind, poate să atace Corvinul promovarea în Liga I în sezonul următor?

Dan Bobouțanu:  „Din punct de vedere strict sportiv, este posibil orice. Totuşi, nu ne-am propus să „ardem” etape. Ne dorim la Hunedoara o echipă entitate fotbalistică bine închegată, cu obiective realiste, conforme cu sprijinul acordat de municipalitate dar şi cu aşteptările comunităţii. În ce priveşte finanţarea pentru următorul sezon, încă nu s-a stabilit ce sumă va fi alocată de la bugetul local, dar cred că va fi una care să permită atingerea obiectivului – intrarea în play-off-ul competiţiei. Avem şi angajamentul verbal al conducerii Consiliului Judeţean privind acordarea unui sprijin, pentru că este echipa judeţului, nu doar a oraşului. Hunedorenii iubesc fotbalul şi Corvinul. S-a văzut asta la meciurile de baraj, când am avut asistenţe – record pe stadion, pentru un asemenea nivel: 10.000 – 12.000 de spectatori, din oraş dar şi din judeţ. Se dovedeşte şi astfel faptul că nu am greşit, în 2021, când am decis să insistăm pentru recuperarea brandului Corvinul 1921 şi să relansăm clubul, un club care are acum, pe lângă echipa de seniori, şi aproape 300 de sportivi la grupele de juniori şi copii”.

Și acum, azi, vă rugăm să priviți poza de mai jos:

O să ziceți că meritul este al fotbaliștilor și al antrenorului Maxim. Păi da, așa e, dar la ce patroni/primari „dăștepti” „gigieni” avem prin țară, în primul rând Dan Bobouțanu trebuie felicitat.

Și dacă nu va promova în acest an în Liga 1, în doi ani sigura se va bate pentru primele 8 locuri din țară. E ambițios Bobouțanu și nu se va lăsa.

Loading

1 thought on “Din bube mucegaiuri și noroi, Bobouțanu iscat-a un Corvin nou, de liga 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *