Doua moldovence au creat propriul lor brand de haine sport in Marea Britanie
Două tinere moldovence au lansat un brand propriu de îmbrăcăminte sportivă în Regatul Unit. Deocamdată, produsele lor sunt disponibile doar pe internet, însă planurile lor includ deschiderea unui magazin fizic în viitorul apropiat, cel mai probabil într-o zonă din Estul Londrei, anunță Anuntul UK.
Anna și Doina, fondatoarele Young and Wild, au atras rapid atenția comunității româno-moldovenești din Marea Britanie. În mai puțin de două săptămâni de la debutul brandului, au reușit să adune peste 4.000 de urmăritori pe o rețea socială.
„Pasiunea mea pentru sport si fashion dateaza din copilarie, cand am facut dans modern si gimnastica. Actualmente sunt calificata ca antrenor de fitness, insa am decis sa nu mai profesez in acest domeniu ci sa imi concentrez energia asupra ideii unui brand de îmbrăcăminte sportivă”, a declarat Anna Kirilov pentru Anuntul UK.
Brandul Young and Wild simbolizează esența celor două creatoare – tinere, energice și hotărâte să reușească. Colecția lor este destinată femeilor care îmbrățișează un look sportiv, modern și comod, fiecare produs fiind realizat din materiale premium. Brandul îmbină designul actual cu confortul cotidian, oferind haine care inspiră încredere și motivație pentru fiecare femeie care le alege.