Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Florian Bodog: Săptămâna trecută au început lucrările la noua secție de Boli Infecțioase și Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea

Florian Bodog: Săptămâna trecută au început lucrările la noua secție de Boli Infecțioase și Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea

Senatorul PSD de Bihor, Florian Bodog, vine cu o veste bună: săptămâna trecută au început lucrările la noua secție de Boli Infecțioase și Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea.

„Cu acest prilej festiv, șefii peneliști ai administrației județene și orădene au organizat o conferință de presă pe șantierul de pe strada Vlădeasa, conferință în care s-au lăudat reciproc pentru „buna colaborare” dintre primărie, spital și Consiliul Județean.

Desigur, la mărețul eveniment, nu au invitat niciun membru al Ministerului Sănătății, iar motivul este unul cât se poate de politicianist: ministrul sănătății fiind de la PSD, șefii PNL Bihor vor să-și aroge toate meritele și nu au vrut ca această realizare să fie asociată în vreun fel cu PSD!

Adevărul este că proiectul este finanțat cu fonduri europene prin PNRR, adică prin Guvernul României condus de Marcel Ciolacu, cu peste 672 milioane lei și doar 5% reprezintă contribuția autorităților locale. Consiliul Județean Bihor s-a implicat în acest proiect, punând la dispoziție terenul pe care va fi construită unitatea spitalicească.

Spitalul este primul construit de la zero în Bihor după 1989 și va avea o capacitate de până la 326 de paturi, dispunând de facilități moderne, inclusiv săli pentru urgențe și educație medicală.

Sunt curios, dacă la finalizarea lucrărilor, prin 2026-2027, șefii peneliști ai județului își vor reconsidera atitudinea față de principalul finanțator al construcției spitalului, Ministerul Sănătății. Probabil că totul va depinde de culoarea partidului cu care își vor putea obține majoritatea de 2/3 atât de mult visată de prim-secretarul de județ…” a anunțat senatorul Florian Bodog.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *