Incendiu în Ocolișel, Iara, la o cabană de lemn. A ars ca o torță!

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda vor finaliza în curând o amplă intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană situată în localitatea Ocolișel, comuna Iara. Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.20, astfel că la locul solicitării s-au deplasat două echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă.
Flăcările s-au manifestat generalizat, la o cabană din lemn, cu etaj și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. De asemenea, incendiul s-a extins și la o magazie de lemne.

„De evidențiat faptul că pompierii nu au putut ajunge în apropiere cu autospecialele, din cauza accesului dificil. Astfel, forțele noastre au utilizat linii de furtun pe o distanță de peste 100 de metri. În plus, alimentarea autospecialelor cu apă s-a realizat dintr-un pârâu, folosind motopompa. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Intervenția va mai dura aproximativ 30 de minute, întrucât pompierii înlătură efectele negative ale incendiului, fiind vorba despre o cantitate considerabilă de lemn” au anunțat oficialii ISU Cluj.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.