Realitatea despre majorarea taxei de salubrizare la Geoagiu: De ce s-a ajuns la 18 lei/persoană?

Primăria Geoagiu a fost obligată să majoreze taxa pentru colectarea deșeurilor, la solicitarea ADI Deșeuri. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Local de joi, unde discuțiile au fost tensionate. Aleșii PSD și AUR s-au abținut de la vot, fără a propune soluții alternative, deși fostul primar Vasile Cărăguț (PSD) este direct responsabil pentru situația de astăzi, în perioada când era primar a fost semnat contractul.
De ce s-a majorat taxa?
Primarul Ovidiu Vlad a explicat clar motivele:
- Creșterea tarifului este impusă de gestionarea incorectă a situației deșeurilor de până acum. A fost prezent în cadrul ședinței Dan Stoian, pentru a explica situația.
- La Geoagiu sunt aproximativ 5.500 de locuitori, dar doar 3.600 sunt înregistrați pentru plata taxei, iar dintre aceștia, doar aproximativ 3.200 au plătit efectiv.
- Taxa a fost calculată în funcție de costurile stabilite în contractul semnat în februarie 2024, pe vremea fostei administrații, și pe baza facturilor emise de Supercom în anul 2024.
- S-au luat măsuri pentru a verifica cântărirea deșeurilor colectate din Geoagiu. A fost semnat un contract extern, astfel încât fiecare mașină să fie cântărită atât la intrarea în Geoagiu, cât și la ieșire.

„Trebuie să găsim soluții pentru situația actuală. Este un dezastru pe care încercăm să-l rezolvăm rapid. Din păcate, unii preferă să dezinformeze și să mintă în continuare. Soluții reale nu au avut niciodată.
Toate persoanele care generează deșeuri trebuie să plătească această taxă, este incorect ca doar unii să plătească așa cum a fost în ultimii ani,”, a declarat primarul Ovidiu Vlad.
Unde merg banii?
Toți banii colectați din această taxă merg direct la operatorul de salubrizare Supercom SA și nu rămân în conturile Primăriei Geoagiu.
Noua taxă de 18 lei/persoană va intra în vigoare începând cu 1 februarie 2025.