Miere şi produse apicole produse în satul Izvoarele, din munții cei de aur ai Apusenilor
Consiliului Județean Alba ne îndeamnă să încercăm, gustăm și să cumpărăm produse locale, de data aceasta miere şi produse apicole din satul Izvoarele, din munții cei de aur ai Apusenilor.
„Albinele sunt extrem de importante pentru întregul ecosistem și sunt o forţă invizibilă care polenizează peste 75% din plantele pe care le cultivăm. Ştiaţi că în Danemarca, prin lege, agricultorii sunt obligați să planteze 5 % din proprietatea lor cu flori pentru albine? Sau că într-o singură expediție, o albină vizitează 50-100 de flori? În plus, albinele sunt singura specie de pe Terra care aduce numai beneficii mediului, hărnicia, modul de organizare şi spiritul de echipă de care dau dovadă fiind principii după care ne putem ghida şi noi, oamenii.

Chiar dacă de cele mai multe ori ne sperie din cauză că ne pot înțepa, trebuie să știm că datorită lor putem savura delicioasa şi hrănitoarea miere sau produsele apicole atât de importante pentru sănătatea noastră.
Şi pentru că judeţul Alba oferă peisaje naturale deosebite. vă invităm în zona Munţilor Trascău, într-un sat aflat în comuna Livezile, să descoperiţi stupina doamnei Lasca Cornelia, care, împreună cu soţul ei se ocupă de apicultură de 25 de ani. Fac totul din plăcere şi se preocupă continuu să păstreze calităţile deosebite ale produselor lor, deşi doar două sortimente de miere (de salcâm şi polifloră), dar şi polen şi propolis. Pe lângă faptul că acest loc este departe de sursele de poluare, şi, aşa cum spune şi denumirea satului (Izvoarele), apa este un alt factor de o importanţă majoră în obţinerea produselor, familia se bucură de clienţi proveniţi atât din judeţ, cât şi din ţară, având chiar un schimb de experienţă cu Germania, de unde a avut o ofertă de export. Bogăţia florei spontane este concentrată în borcănele sau sticluţe, așa cum au fost extrase din stup. Picături de bine, direct de la albine!” arată cei de la Consiliul Județean Alba.