Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Proiectul hidro-energetic de peste un miliard de euro din Apuseni este în impas. Șipoș: Tarnița-Lăpuștești poate îmbunătăţi participarea Sistemului Energetic Naţional la piaţa unică europeană de energie electrică

Proiectul hidro-energetic de peste un miliard de euro din Apuseni este în impas. Șipoș: Tarnița-Lăpuștești  poate îmbunătăţi participarea Sistemului Energetic Naţional la piaţa unică europeană de energie electrică

Proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, de peste un miliard de euro, reprezintă unul dintre cele mai importante obiective pentru dezvoltarea sectorului energetic din România. Acesta nu doar că ar sprijini funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă, dar ar contribui semnificativ la echilibrarea Sistemului Energetic Național (SEN) și la creșterea siguranței energetice a țării.

Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, a declarat că proiectul Tarnița-Lăpuștești trebuie să fie recunoscut drept un obiectiv de importanță strategică națională, ceea ce ar permite o implementare accelerată.

În cadrul unei declarații de la sfârșitul anului trecut, acesta a subliniat că marile companii energetice, precum Hidroelectrica și Romgaz, trebuie să sprijine proiectele de stocare a energiei, inclusiv cele bazate pe hidrocentrale cu acumulare prin pompaj: „Mi-aş dori ca marile proiecte energetice să fie susţinute de marile companii energetice – Hidroelectrica, Romgaz… Aveţi şi avem o mare oportunitate şi, cred, o mare răspundere. Stocarea e prima nevoie a sistemului energetic naţional. Avem apeluri lansate din PNRR – 80 de milioane de euro, până la finalul anului încă vreo 200 de milioane din Fondul pentru Modernizare. Acestea vizează stocarea în baterii. Cel puţin la fel de importantă este stocarea în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Dintre acestea, proiectul fanion este Tarniţa-Lăpuşteşti, pe care noi l-am restartat în actualul Guvern…”.

În acest context, senatorul AUR Cluj Eugen-Cristian Șipoș a adresat o interpelare către Ministrul Energiei, solicitând informații clare despre pașii concreți pe care Ministerul Energiei i-a luat și intenționează să-i ia în 2025 pentru a demara lucrările la acest proiect strategic: Care sunt măsurile pe care Ministerul Energiei le-a luat și le va lua în anul 2025 în ceea ce privește demararea accelerată a lucrărilor la proiectul hidro-energetic Tarniţa-Lăpuşteşti?.

Demersul coordonatorului AUR Cluj, Cristian Sipos, este unul onest, dat fiind faptul că încă din 2023, Șipoș se interesa de proiect, dată la care nu avea nicio funcție publică și nici vreo proiecție clară de candidatură la vreo funcție publică și atrăgea atenția că PSD și PNL acționează cu cinism investind sume astronomice (aproximativ 18 milioane de lei) în studii de fezabilitate, fără a demonstra interes real sau responsabilitate față de dezvoltarea proiectului.

Este esențial ca autoritățile să ofere un răspuns clar cu privire la viitorul acestui proiect, care ar putea aduce beneficii semnificative pentru sectorul energetic național. Rămâne de văzut dacă hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești va deveni, într-adevăr, un proiect de referință pentru dezvoltarea durabilă a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *