Radu Lupaș: Tot mai mulți corporatiști se apropie de PSD – „Se schimbă moda!”
Prezent în podcastul AGORA, moderat de jurnalistul Tiberiu Fărcaș (fondator al publicațiilor Clujul Cultural și Clujul Politic), consilierul local municipal Radu Lupaș a vorbit despre transformările prin care trece Partidul Social Democrat în Cluj-Napoca, cu un accent special pe atragerea tinerilor profesioniști și, în mod particular, a corporatiștilor.
Potrivit lui Radu Lupaș, organizația de tineri a PSD a crescut peste așteptări, iar acest lucru nu se datorează unei simple acumulări de membri, ci unui proces atent de selecție. „Nu umblăm după liste și nu încercăm să umplem tabele în Excel. Ne interesează oamenii de calitate”, a subliniat acesta. În acest context, partidul a trecut inclusiv printr-o „curățare” transparentă a bazei de membri, pentru a consolida o structură activă și credibilă.
Corporatiștii, un profil tot mai prezent în PSD
Un element central al discuției l-a reprezentat revenirea corporatiștilor în zona social-democrată. Radu Lupaș a explicat că profilele de tineri educați, cu experiență în mediul privat și în corporații, există deja în PSD și sunt încurajate să se afirme atunci când sunt pregătite pentru implicare politică.
„Nu este ușor să te implici în politică. Drumul începe ca simpatizant, continuă ca membru și, abia apoi, ca membru activ”, a precizat Lupaș. Tocmai acest parcurs gradual este cel care îi ajută pe corporatiști să se adapteze mediului politic, fără a fi forțați sau expuși prematur.
Implicare pas cu pas, nu presiune
Strategia descrisă de Radu Lupaș presupune atragerea oamenilor printr-o viziune politică nouă, care să rezoneze cu valorile lor profesionale și personale. Cei care se regăsesc în această viziune devin inițial simpatizanți, participă la evenimente, se familiarizează cu activitatea partidului și, în timp, aleg să se implice activ.
„Dacă grăbești pașii, pierzi omul”, a avertizat el, explicând că inclusiv corporatiștii au nevoie de timp pentru a face trecerea de la mediul privat, orientat spre performanță și rezultate, la cel politic, unde expunerea publică și responsabilitatea sunt mult mai mari.
O schimbare de percepție
Radu Lupaș a recunoscut că, la rândul său, a avut inițial îndoieli privind susținerea pe care o va primi în PSD. Experiența l-a contrazis însă. „Profilele tinere, proaspete, care vor să facă ceva concret, chiar au susținere”, a spus el.
În final, Lupaș a vorbit despre o schimbare de „modă” politică: tot mai mulți corporatiști își dau seama că PSD nu mai este partidul stereotipurilor din trecut și aleg să se apropie sau să revină. „Se schimbă moda, iar noi susținem și încurajăm această schimbare”, a concluzionat el. Un exemplu de coorporatist este tânărul social-democrat Horea Boțoc.
Declarațiile sale conturează imaginea unui PSD care încearcă să se repoziționeze ca un partid deschis către profesioniștii din mediul privat, oferindu-le timp, susținere și un cadru în care implicarea politică să fie una asumată și autentică.