Rișca, „Țara Cartofului”, locul unde cartoful e sursă de trai de sute de ani iar gândacii de Colorado nu au viză de ședere!
Pe vremuri, toamna, zeci de camioane din diferite județe ale Ardealului veneau pentru a încărca sacii cu cartofi de Rișca sau cu ceapă de Mihai Viteazu direct de pe terenurile din comunele clujene de la poalele Apusenilor. Odată cu apariția cartofilor importati pe piața românească, care sunt mai accesibili ca preț, cartofii autohtoni au pierdut din popularitate, astfel, treptat, o epocă a agriculturii locale începe să apună.
Cultivarea cartofului este o activitate care necesită multă atenție și resurse. Investițiile sunt semnificative, dar rezultatul este incert, în funcție de condițiile meteorologice. Lipsa apei este dăunătoare pentru cultivare, dar nici precipitațiile excesive nu sunt favorabile, deoarece costul producției devine mare, iar vânzările se fac la prețuri foarte mici.
La Rișca, tradiția încă rezistă iar cartoful este încă cultivat!
Comuna Râșca din județul Cluj se află la o altitudine de peste 1.000 de metri în Munții Gilăului și are o istorie de peste 400 de ani. Conform documentelor istorice, încă de la începuturile sale, locuitorii din această zonă s-au dedicat cultivării cartofilor.
Solul nisipos, bogat în humus, este ideal pentru acest tip de legumă. Un alt avantaj agricol al comunei este altitudinea, care ajută la prevenirea infestării cu gândaci de Colorado, principala amenințare pentru cartofi.
APDT și Primăria comunei Rișca au prezentat un material video despre tradițiile din comuna Rișca, „Țara Cartofului” județul Cluj, realizat de platforma online Ţara Călatei – Kalotaszeg, pe care vi-l redăm spre vizionare.