Șofer din Lunca, reținut după ce a refuzat testarea alcoolscopică la Ștei
La data de 31 octombrie 2025, la ora 23:46, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic, pe strada 13 Septembrie din localitatea Ștei, județul Bihor, un bărbat de 37 de ani, din comuna Lunca, în timp ce conducea un autoturism.
În momentul opririi, la solicitarea legală a polițiștilor, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma faptelor constatate, a fost întocmit dosar penal, iar după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din Codul Penal.
Autoritățile reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.