Cu ocazia Zilei Naționale a României, prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis un mesaj puternic pentru întreaga societate: importanța muncii în...
dezvoltare
Deputatul PNL de Bihor Dumitru Țiplea consideră că o știre falsă precum cea potrivit căreia „investițiile publice vor fi tăiate”...
Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat recent, în cadrul unei vizite la sediul din județul Alba al companiei Transavia, că...
Antreprenorul clujean Dan Pitic, fondator al grupului Ax Perpetuum, a explicat într-o declarație detaliată motivele pentru care o parte dintre...
Remus Lăpușan, unul dintre cei mai vocali susținători ai proiectelor de dezvoltare locală de tip PNDL I și II, iese...
Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus a participat astăzi, 7 martie 2025, la ,,Bursa locurilor de muncă – Bursa Mărțișorului”,...
Consiliul Județean a demarat licitația pentru reabilitarea și modernizarea, cu fonduri europene, a drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K. Astfel,...
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, demonstrează că dezvoltarea educației este o prioritate, reușind să extindă considerabil infrastructura școlară și preșcolară....
Proiectul metroului din Cluj-Napoca prinde contur și promite să revoluționeze transportul public din oraș. Planificat ca o soluție modernă pentru...
Ambasadorul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa Giles Matthew Portman va participa vineri,...
De curând, noii consilierii locali ai Huedinului au depus jurământul pentru viitoarea legislatură locală, 2024-2028. Președintele PSD Huedin, Oana Goga,...
Ovidiu Vlad, primarul PNL al orașului Geoagiu, desemnat de cetățeni în urma votului din data de 9 iunie, a depus...
Bătălia pe județul Hunedoara. Ce au declarat principalii candidați la Consiliul Județean Hunedoara - Laurențiu Nistor (PSD), Călin Marian (PNL)...
85% din bugetul Abrudului pe 2023 merge către dezvoltare și investiții, a anunțat primarul din Abrud, Cristian Albu. „Astăzi, 12...
Comuna Ribița este inclusă în proiectul regional URIAȘ de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată. „În data de...
În ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor de astăzi, 31 martie, a fost aprobată Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a...
Consiliul Județean Bihor a organizat joi, 20 ianuarie, o dezbatere publică pe tema Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Județului...