Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Ultima fermă de oi din Sânpaul, pe cale de dispariție. Senatorul Cristian Șipoș acuză presiuni și interese imobiliare!

Ultima fermă de oi din Sânpaul, pe cale de dispariție. Senatorul Cristian Șipoș acuză presiuni și interese imobiliare!

Un conflict cu puternice implicații sociale și economice a izbucnit în comuna Sânpaul, județul Cluj, unde singura fermă de oi rămasă în localitate riscă să fie desființată. Senatorul Cristian Șipoș atrage atenția asupra situației, acuzând administrația locală că încearcă rezilierea contractului ciobanilor pentru a face loc unui proiect imobiliar – un teren de golf, ce ar urma să fie realizat de o firmă apropiată primarului.

„Cum să renunțăm la ultima fermă? Ultima, ultima fermă de oi. Suntem în comuna Sânpaul, unde singura turmă care există în această localitate trebuie să plece sau să fie închisă, iar domnul Bora să-și vândă oile, doar pentru că primarul vrea să aducă aici o firmă ca să se joace golf”, a declarat senatorul.

Cristian Șipoș subliniază că presiunile asupra fermierilor vin într-un context deja extrem de dificil pentru crescătorii de ovine din România. Potrivit acestuia, exportul de ovine este practic blocat pe piața europeană, singura alternativă rămânând Orientul Mijlociu.

„Să nu uităm că oaia este interzisă la export în Uniunea Europeană. Se poate vinde doar în Orientul Mijlociu. Dar și acolo există presiuni din partea unor ONG-uri și a Bruxelles-ului, care se opun exportului, sub pretextul salvării vieților animalelor”, a explicat senatorul.

Ciobanul Dorel Bora vorbește despre acuzații pe care le consideră nedrepte și despre condiții imposibile de lucru: „Am spus că o să-mi fac treaba în acești patru ani. Mi s-a reproșat că nu am curățat pășunea. Dar pășunea care mi-a fost dată este în zone împădurite, necurățate de la Revoluție. Ca să o curăț, ar trebui să mut oile, iar asta înseamnă costuri pe care nu mi le permit. Totul se face doar cu aprobări, iar banii nu-mi ajung”, a explicat acesta.

Senatorul Cristian Șipoș susține că fermierii au un contract încă valabil și că tentativele de reziliere ar reprezenta o formă de intimidare menită să elibereze terenul pentru un posibil „tun imobiliar”.

„Vă apărăm de la tribuna Parlamentului și prin toate instrumentele parlamentare. Vom apăra fermierii și ciobanii români”, a transmis senatorul.

În esență, mesajul lui Șipoș este unul clar: „Primarul încearcă să rezilieze contractul singurei turme de oi din sat pentru a face un teren de golf, printr-o firmă apropiată lui. Firma respectivă are deja 50 de hectare concesionate din 2011, fără să fi realizat nimic din ce a promis. Ciobanii, deși au contract încă valabil, sunt intimidați pentru a face loc unui posibil tun imobiliar…”

Între timp, ciobanii sunt puși sub presiune, deși își desfășoară activitatea legal, iar existența agriculturii tradiționale din zonă este pusă sub semnul întrebării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *