Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Misiuni de stingere a incendiilor în Vașcău și Măgești: Atenție la coșurile de fum!

În dimineața zilei de marți, 14 februarie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu violent, izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum, la o locuință din Vașcău.

În jurul orei 04.20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Libertății din Vașcău, apel în urma căruia, pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată, au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor calificat din cadrul Stației de Pompieri Ștei.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, flăcările, înalte de câțiva metri, se manifestau violent și generalizat la nivelul întregului acoperiș și în podul casei, existând un risc ridicat de propagare a acestora la întreaga locuință și la o casă învecinată.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pe care le-au realimentat cu apă din Crișul Negru, aflat în apropiere, misiunea desfășurându-se în condiții dificile, în condiții de vizibilitate redusă, în prezența unei cantități mari de fum și gaze degajate de arderea violentă și rapidă, favorizată de materialele combustibile din structura constructivă a acoperișului și podului.     

Incendiul a fost stins în aproximativ o oră și 35 de minute, pompierii acționând în continuare, la fața locului, pentru căutarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 07.20.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 150 metri pătrați și tavanele a 3 încăperi, degradându-se totodată, mobilierul din cele trei camere.

Echipajele de pompieri au reușit să salveze din calea flăcărilor două încăperi și casa învecinată.

După finalizarea acțiunii de cercetare a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Incendiu în Măgești

Un alt incendiu generat, cel mai probabil, tot de coșul de fum, în acest caz, necurățat de funingine, izbucnit la o locuință din localitatea Măgești, a fost stins de pompierii Stației Aleșd, în seara zilei de luni, 13 februarie a.c., în jurul orei 22.50. Evenimentul, observat la timp, nu s-a soldat cu pagube, arzând doar funinginea din interiorul coșului de fum.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *