Adrian Avarvarei: Dispariția PSD nu mai este un scenariu SF – partidul ar putea ajunge în cimitirul politic al stângii europene
Timp de peste un secol, stânga europeană a fost o forță politică redutabilă, care a dominat electoral în multe țări de pe continent și a avut un rol fundamental în altele. O țară europeană fără unul sau mai multe partide puternice de stânga era de neimaginat până recent. În multe state, la guvernare se succedeau un partid de stânga cu unul de dreapta, conservator / liberal / creștin-democrat.
După căderea URSS, stânga a intrat într-o criză de identitate. Aceasta s-a accelerat după criza financiară din 2008-2009, când partidele anti-sistem au început să câștige teren tot mai mult. Electoratul clasic de stânga nu s-a mai regăsit în mesajul vechilor partide și a migrat spre forțe naționaliste sau suveraniste.
Declinul s-a petrecut uneori lent, alteori foarte rapid. În mai multe țări, inimaginabilul s-a produs: partide care păreau să existe dintotdeauna și să fie veșnice, au scăzut foarte mult sau au dispărut cu totul în doar câțiva ani. Iată câteva exemple:
- PASOK (Grecia) – Partidul social-democrat grec, odinioară dominant, a fost aproape anihilat electoral după criza economică și aplicarea dureroasă a măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaționali, pe care chiar el le-a implementat.
- Partidul Socialist Francez (PS) – Formațiune majoră în politica franceză în a doua jumătate a secolului XX, PS a pierdut drastic sprijinul după mandatul nepopular al lui François Hollande și din cauza percepției că s-a îndepărtat de agenda de stânga autentică.
- Partidul Laburist Olandez (PvdA) – După ce a fost parte esențială a politicii olandeze postbelice, PvdA a suferit o prăbușire istorică în alegerile din 2017, pe fondul alianței sale cu dreapta și al percepției că nu mai reprezenta interesele claselor muncitoare.
- Partidul Socialist Italian (PSI) – A fost o forță influentă în politica italiană postbelică, dar s-a prăbușit în anii ’90 din cauza implicării în scandalul de corupție „Tangentopoli” și a dispariției sistemului politic tradițional italian.
- SPD (Germania) – Deși încă relevant, Partidul Social-Democrat German a pierdut constant din electorat în ultimele decenii din cauza pozițiilor ambigue între stânga tradițională și centrism economic, dar și a concurenței din partea Verzilor și a stângii radicale (Die Linke).
- Partidul Socialist din Austria (SPÖ) – A pierdut teren în fața partidelor populiste și conservatoare, mai ales în rândul clasei muncitoare, pe fondul percepției că a adoptat politici prea tehnocrate și nu mai reprezintă interesele cetățenilor obișnuiți.
- Partidul Social Democrat din Cehia (ČSSD) – A fost odinioară principalul partid al guvernării, dar a ajuns în pragul irelevanței politice după ce a pierdut sprijinul popular în urma coalițiilor contradictorii și a erodării încrederii în leadership.
Aceste declinuri au avut, în general, cauze comune: adoptarea unor politici percepute ca neoliberale, distanțarea de electoratul tradițional, crize de identitate ideologică și ascensiunea partidelor populiste, ecologiste sau radicale care au captat nemulțumirile sociale.
România a părut, timp de mulți ani, să nu fie afectată de aceste schimbări majore din politica europeană. În urmă cu câți ani, părea chiar că țara noastră se îndreaptă spre un sistem bipartit, cu PSD și PNL în rolurile principale, plus câțiva jucători mai mici care să arbitreze. Situația s-a schimbat dramatic după pandemia din 2020, iar modificările au loc mult mai rapid decât în alte țări de pe continent.
PSD a fost principalul partid al României încă de la schimbarea de regim din 1989, chiar dacă inițial s-a numit FSN, FDSN și apoi PDSR. Partidul a câștigat mereu alegerile, iar scorurile sale au fost în intervalul 30-40%. Maximul istoric a fost atins în 2016, sub conducerea lui Liviu Dragnea, când partidul a luat de unul singur peste 45% din voturi la alegerile parlamentare.
De atunci, a existat un regres continuu: 29% în 2020 și 22% în 2024, ambele rezultate sub conducerea lui Marcel Ciolacu. În prezent, PSD se află la sub 20% în sondaje, un minim istoric, iar la conducere pare să rămână Sorin Grindeanu, un personaj implicat profund în conducerea care a dus la rezultatele din ultimii 5 ani.
Un scor de 20% poate să nu pară îngrijorător, însă contextul s-a schimbat radical. Procentele pierdute de PSD nu s-au mai dus, ca în trecut, la opoziția de dreapta sau la partide noi, reformiste. Au crescut enorm partide suveraniste anti-sistem, care au preluat electoratul conservator, religios, naționalist, frustrat și sărac, care vota mereu cu social-democrații. Iar șansele de a recupera acest electorat sunt mici, pentru că partidul nu le mai poate oferi mesaje convingătoare acelor votanți.
După cum s-a văzut la ultimele rânduri de alegeri, mita electorală nu prea mai funcționează, îndemnurile lansate de popă și primar au prea puțin efect, iar banii băgați în televiziuni clasice și-n bannere pe marginea drumului au fost aruncați degeaba, pentru că lumea s-a informat de pe tiktok. Alegătorii pesediști hardcore, de vârstă înaintată, care erau fani Iliescu, nu prea mai există, au cam dispărut biologic. În locul lor, ar trebui să vină tineri cu idei de stânga, însă acești detestă PSD-ul.
În acest moment, este neclar cui se mai adresează PSD. Bătrânii preferă populiștii care mizează pe nostalgia ceaușistă. Tinerii progresiști nu se regăsesc deloc în mesajul acestui partid (cu un Victor Negrescu nu se face primăvară). Muncitorimea s-a simțit trădată de felul cum a guvernat PSD, iar micii antreprenori chiar mai mult de atât. Nici măcar angajații la stat, votanți fideli ai social-democraților în cu alte ocazii, nu au mai marșat la ultimele alegeri. Poate doar clientela politică locală s-a mobilizat, însă asta nu a fost suficient.
În aceste condiții, problema PSD nu este că a ajuns sub 20%, ci că nu prea are de unde să crească. La putere nu are ce să ofere, iar în opoziție nu convinge pe nimeni, sunt alții care se pricep mai bine la critică și au o ofertă radicală mai tentantă. PSD se află în aceeași criză de identitate cu care s-au confruntat și alte partide de stânga europene și nu mai reușește să-și definească grupurile țintă.
Fără o schimbare majoră de direcție și fără oameni noi la vârf, declinul va continua și se va accelera. Nu este deloc exclusă o scădere la 10-15% în 2028 și chiar o apropiere de pragul electoral în următorul ciclu. Sigur, sunt mulți factori de care depind aceste rezultate, însă actualul trend este unul negativ, iar partidul pare să nu fi înțeles nimic din mesajul transmis de români la finalul anului 2024.
Cei care încă se mai iluzionează că PSD este perpetuu, că o cădere totală este imposibilă și că este suficient doar să stea pe margine din când în când, să profite de greșelile adversarilor și să crească iar fără efort, greșesc amarnic. Dacă exemplele europene sunt prea îndepărtate, putem lua cazul PNȚCD, partid istoric care a trecut de la guvernare la irelevanță într-un singur ciclu electoral. Și nu și-a mai revenit niciodată.
Un al 3-lea ciclu consecutiv de declin în 2028 ar putea fi fatal pentru PSD. Odată ce ajungi în liga mică, este foarte greu să mai promovezi. Pleacă primarii, pleacă clientela politică, pleacă sponsorii, iar când totul se află în involuție ajungi să cauți soluții radicale de redresare și să faci tot mai multe greșeli. Intri într-o logică a haosului și nesiguranței, cu care nu ai fost obișnuit până acum și care poate duce la dispariție. PSD mai are soluții pentru a reveni, însă nu pare să existe dorința de a schimba ceva, cu actuala garnitură de lideri. E greu să faci predicții, doar timpul ne va arăta dacă partidul își poate regăsi o direcție câștigătoare sau dacă sfârșitul e inevitabil.
Editorial preluat de pe site-ul cluj1.ro.
