„Claca, așa cum era odinioară”, un film documentar redă viața satului tradițional la Mărișel
În ritmul alert al vieții moderne, amintirea unor obiceiuri străvechi, pline de farmec și semnificație, tinde să pălească. Unul dintre aceste obiceiuri, esențial în satul tradițional românesc, este claca – o formă firească și profundă de întrajutorare comunitară. Indiferent că era vorba de prășit, cosit, secerat sau alte activități gospodărești, oamenii se adunau și se ajutau reciproc, pe rând, transformând munca într-un prilej de socializare și unitate. La finalul efortului colectiv, munca se metamorfoza într-o adevărată sărbătoare, cu mâncare, băutură și joc, o celebrare a spiritului de comunitate.
Un astfel de obicei străvechi – claca la cosit – a fost reconstituit cu migală în ultimii ani, chiar la Mărișel, județul Cluj, într-un film documentar etnografic. Această inițiativă valoroasă aduce în prim-plan autenticitatea și frumusețea vieții rurale de altădată.
Tradiția clăcii la cosit în zona montană a Clujului
În zona de munte a județului Cluj, claca la cosit era un eveniment de o importanță deosebită, organizată nu doar de gospodari înstăriți, ci și de persoane singure, femei văduve sau oameni bolnavi, care aveau nevoie de sprijin. Procesul de chemare la clacă era unul simplu și natural: oamenii se invitau unii pe alții cu câteva zile înainte, adesea duminica, la ieșirea de la biserică. Uneori, vestea se răspândea prin vecini sau rude, din om în om, într-un mod firesc și eficient, specific comunităților rurale strâns unite.
O zi de muncă, urmată de sărbătoare
Claca avea loc, de regulă, după-amiaza, fiind programată în sărbători de vară mai puțin însemnate în calendarul bisericesc, pentru a nu deranja activitățile religioase majore. Cosașii se pregăteau minuțios pentru muncă, având la ei coasele, tocul, cutea și ciocanul, instrumente esențiale pentru ascuțirea și întreținerea uneltelor. Munca la câmp începea cu bătutul coaselor, un ritual care anunța începutul lucrului.
Pe la „ujină” – moment al zilei situat între amiază și asfințit – gazda, ajutată de alte femei din sat, aducea pe câmp mâncare pentru cosași. Meniul era simplu, dar consistent și hrănitor: brânză de oaie, clisă, ceapă, pâine și o sticlă cu țuică, oferind energia necesară continuării muncii. După această pauză binemeritată, cosașii își reluau activitatea, în timp ce femeile împrăștiau brazdele, pregătind fânul pentru uscare.
Petrecerea de după muncă: Joc și voie bună la casa gazdei
Claca nu se încheia odată cu terminarea cositului pe câmp. Dimpotrivă, sărbătoarea se muta la casa gazdei, unde se pregătea o cină îmbelșugată. Meniul includea adesea specialități locale, cum ar fi balmoșul, plăcintele pe vatră și alte bucate tradiționale. La masă se adunau nu doar cosașii, ci și soțiile lor, vecinii și prietenii, transformând cina într-un adevărat ospăț comunitar.
Atmosfera era una de voie bună, cu povești, glume și râsete. Iar la ceas de seară, când oboseala se mai domolea, începea jocul, acompaniat de ceterașii din sat. Muzica și dansul încununau efortul colectiv, demonstrând că, în satul tradițional, munca și sărbătoarea erau strâns legate, definind un stil de viață bazat pe solidaritate și bucurie împărtășită.
Filmul documentar: O fereastră spre trecut
Filmul documentar realizat la Mărișel reprezintă o resursă valoroasă pentru înțelegerea și păstrarea acestor tradiții autentice. Acesta poate fi urmărit online, oferind oricui ocazia de a se conecta cu un aspect important al patrimoniului cultural românesc. Este o mărturie vie a unui mod de viață în care comunitatea era fundamentul, iar ajutorul reciproc o normă.
Puteți urmări filmul documentar aici:
