Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Agenții FBI au descins la reşedinţa lui Donald Trump: Ancheta vizează deținerea ilegală de documente clasificate!

Agenții FBI au descins la reşedinţa lui Donald Trump: Ancheta vizează deținerea ilegală de documente clasificate!

Agenți ai Biroului Federal de Investigații (FBI) au descins la reședința fostului președinte american Donald Trump din Mar-a-Lago, în statul american Florida.

„După ce am colaborat şi am cooperat cu agențiile guvernamentale relevante, acest raid neanunțat în casa mea nu era necesar şi nici adecvat. Acestea sunt vremuri întunecate pentru națiunea noastră, în condițiile în care frumoasa mea casă din Mar-A-Lago, în Palm Beach, Florida, este în prezent asediată, vizată de un raid şi ocupată de un grup mare de agenţi FBI. Nu i s-a mai întâmplat aşa ceva până acum unui preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Donald Trump, potrivit Mediafax.

Un oficial judiciar a declarat, sub protecția anonimatului, că agenții FBI au verificat dacă Donald Trump avea documente prezidențiale suplimentare în reședință sau documente clasificate din timpul mandatului prezidențial. Agenții FBI au verificat cel puțin un seif din reședință. 

Departamentul Justiției de la Washington anchetează de la începutul anului prezența unor documente clasificate în 15 cutii recuperate din reședința de la Mar-a-Lago de Administrația Arhivelor Naționale. Legislația federală din SUA interzice depozitarea de documente clasificate în locuri neautorizate, dar Donald Trump ar putea pretinde în instanță că, în calitatea de președinte, el deținea în momentul preluării documentelor autoritatea absolută pentru declasificare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *