Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Deputatul Oana Murariu îi arată cartonașul galben Marinelei Marc: Cum poți încălca legea primind cu colinda?

Deputatul Oana Murariu îi arată cartonașul galben Marinelei Marc: Cum poți încălca legea primind cu colinda?

Liderul USR Cluj îi arată cartonașul galben Marinelei Marc după ce pagina de facebook a Inspectoratului Județean Școlar Cluj a distribuit o postare PNL prin care clujenii sunt informați că PNL Cluj primește, generos, colindători.

<<„Ministerul Educației dezaprobă ferm orice activitate desfășurată în cadrul unităților de învățământ care ar putea fi interpretată ca având caracter politic. În acest sens a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Cluj să ia toate măsurile care se impun, astfel încât în unitățile de învățământ să fie respectate prevederile legale sus-menționate”

Așa sună răspunsul Ministrului Educației, dna. Ligia Deca, la întrebarea mea vizând opinia Ministerului față de tolerarea activității politice a PNL în Școala Gimnazială Căianu de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, condus de dna. Marinela Marc, liderul grupului PNL din Consiliul Județean Cluj.

Dna Marinela Marc nu se dezminte și gafează din nou. Pagina de facebook a Inspectoratului Județean Școlar Cluj distribuie o postare PNL prin care suntem informați că PNL Cluj primește, generos, colindători.

Având în vedere că potrivit art. 7 alin. (3^1) din anexa la Ordinul Ministrului Educației nr. 5330/2011 privind Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare evaluarea anuală a activității manageriale desfășurată de inspectorii școlari generali se realizează de Ministerul Educației, începutul anului 2023 va aduce o nouă sesizare împotriva activității dnei. Marinela Marc.

Suntem generoși de sărbători, cu colinde sau în absența lor, dar nu și atunci când se încalcă legea în mod repetat, fără pic de respect>> a anunțat președintele USR Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *