Cuplu de vloggeri americani, despre Transfăgăran: Înțeleg de ce se spune că este cel mai spectaculos drum din lume
Un cuplu de turiști americani din Texas, Ashley și Jordan, explorează lumea în căutarea de experiențe noi. Începând călătoria lor în 2019, aceștia au ajuns și în Estul Europei, unde au inclus și România în lista destinațiilor lor.
În urmă cu câteva luni, vloggerii au făcut o călătorie cu mașina de două săptămâni în Transilvania. Concluzia lor: „România este subestimată ca destinație turistică”. Pe lângă experiențe superbe în Brașov, Sibiu, Bran, Salina Turda, Peleș etc, cei doi au trecut și prin situații nu la fel de reușite, arată jurnaliștii de la adevarul.ro
Cei doi au dedicat un întreg vlog experienței dulce-amăruie de pe Transfăgărășan. „Înțeleg de ce se spune că acesta este cel mai spectaculos drum din lume, pentru că are toate aceste curbe și zig-zag-uri spectaculoase. Această parte a Transilvaniei arată ca Ținuturile Scoțiene. Dar astăzi, suntem într-o zi de luni, nu știu dacă este așa în fiecare zi, dar sunt așa de mulți bicicliști încât e un pic dificil să șofezi. Aceștia circulă pe mijlocul drumului și vin constant în ambele sensuri. Mi se pare un pic periculos pentru ei”, spune Jordan, încercând să evite un biciclist care cobora, în timp ce banda lui de mers era ocupată de alți doi bicicliști, conform adevarul.ro