Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Comunele Crișcior și Pui, salvate de județ, după ce ministerul le-a sărit de la bani. Hăulică: Nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat în urmă!

Comunele Crișcior și Pui, salvate de județ, după ce ministerul le-a sărit de la bani. Hăulică: Nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat în urmă!

Săptămâna trecută v-am anunțat că primăriile Crișcior și Pui au rămas cu burta goală după împărțirea fondurilor guvernamentale, însă ieri, în urma ședinței legislativului județean, cele două au fost salvate prin votul majorității PSD din Consiliul Județean Hunedoara. Reamitim, ministerul dezvoltării este condus de un lider al PNL.

Consilierii PNL și UDMR nu au votat acordarea de bani pentru șase comune în semn de protest pentru „lipsa de transparență cu care conducerea CJ Hunedoara acorda aceste sume de bani clientelei politice”. În fapt nu s-a dorit alocarea de fonduri suplimentare pentru primarii care au trecut de la PNL la PSD Hunedoara: „În ședința Consiliului Județean Hunedoara s-a decis ca din fondul de rezervă (fond care se folosește în situații de urgență) să se repartizeze niște sume de bani către 6 primãrii din județ. O inițiativă de lăudat, dacă această repartizare nu ar fi fost făcută discreționar și mai ales după culoarea politică a primarilor care păstoresc comunitățile respective. Am solicitat să se pună la dispoziție documentele care atestată aceste urgențe, în condițiile în care știam că sunt multe probleme urgente în mai multe localități alte județului, și, știam ca nu s-a făcut o comunicare cu toate primăriile din județ, comunicare în care fiecare primar să spună ce urgențe are în UAT.

Noi, consilierii din grupul PNL-UDMR, ne-am abținut de la vot, în semn de protest pentru lipsa de transparență cu care conducerea CJ Hunedoara acorda aceste sume de bani clientelei politice, după bunul plac” a anunțat consilierul județean liberal, Cristina Chivu.

Astăzi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Hunedoara, Bogdan Hăulică, a explicat situația și suplimentarea de fonduri pentru cele 6 comune, inclusiv pentru cei doi primari care au recut de la PNL la PSD Hunedoara: „Hunedorenii merită răspunsuri oneste. În ultima vreme, am observat apariția unor voci în peisajul public, promițând schimbare și îmbunătățirea modului în care se face administrație/politică. Cu toate acestea, în mod profund regretabil constat că multe dintre acestea, pe măsură ce avansează în carieră, par să îmbrace haina obișnuită a practicilor vechi, construite pe baza minciunii și oportunismului.

Este trist să constatăm că unele principii de bază, precum transparența, onestitatea și responsabilitatea față de alegători, par să fie uitate în goana după putere și influență.

Problema alocării de fonduri către comunele Crișcior și Pui, ne pune în fața unui mare semn de întrebare: suntem cu adevărat pregătiți să renunțăm la practicile politice vechi și să acceptăm un nou mod de a face politică?

Pornind de la realitatea că Guvernul României nu a alocat fonduri pentru cele două comune, mă întreb dacă era normal ca administrația județeană să asiste pasiv și să lase, la final de an, cele două primării în dificultate? De ce, cui i-ar folosi? Am înțeles că trăim în era relativismului, că normalul e anormal și invers pentru foarte mulți dintre noi dar, oare, suntem atât de orbiți încât nu mai distingem albul de negru nici măcar la lumina zilei?

Refuzul unor aleși județeni de a vota în favoarea alocărilor de fonduri este inexplicabil și, paradoxal, invers proporțional cu principiile pe care susțin că le respectă. Explicațiile puerile sunt inutile, populiste și nereale.

Ce-ar fi însemnat ca administrația județeană să facă investiții doar în localitățile conduse de primari PSD? Păi, nu s-ar mai fi alocat fonduri pentru drumul județean Crișcior – Bucureșci – Balșa sau Drumul Regelui de la Vața de Jos. Nici drumul județean Ruda – Poienița Voinii. Nici drumul din Masivul Parâng. Nici culoarul Mureș Nord sau doar pe bucăți. Și aceste câteva exemple, dacă ne referim doar la infrastructura rutieră.

Apoi, proiectul european care vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canal sau Tranziția Justă, investițiile în sănătate, în protejarea patrimoniului…

Nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat în urmă.

Revenind, obligația morală a aleșilor este de a rămâne fideli valorilor care definesc o politică autentică. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – această înțelepciune simplă, dar profundă, ne reamintește că transformarea adevărată începe cu fiecare individ și că, în lumea politică, este esențial să practicăm principiile pe care le susținem, nu cele impuse de conjuncturi mai mult sau mai puțin favorabile” a ieșit public Bogdan Hăulică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *