L-a înșelat Veronia Micle pe Mihai Eminescu cu Ion Luca Caragiale? „O niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atât de înnăscut în mine şi care nu e deloc afecta!”
Povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle rămâne una dintre cele mai intense și controversate relații din istoria literaturii române. Cei doi s-au cunoscut în perioada în care Eminescu era student la Viena, iar întâlnirea cu frumoasa moldoveancă avea să-i marcheze profund existența.
Poetul nota cu emoție un moment definitoriu al relației lor: „Ziua de 4/16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut pe Veronica în braţe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ţine toată viaţa mea.”
Potrivit specialiștilor, Veronica Micle îl încuraja și îl iubea în taină pe poet. Criticul și istoricul literar Zigu Ornea preciza într-un articol din 1999, publicat în „Cronica Literară”: „Se pare că, flusturatecă cum era, Veronica si l-a apropiat pe poet de inima ei.”
Scrisori de dragoste și apropiere
În anul 1876, relația celor doi avansează, mai ales în perioadele în care soțul Veronicăi, profesorul Ștefan Micle, nu se afla acasă. O scrisoare sugestivă, trimisă de Eminescu pe 30 august 1876, ilustrează pasiunea poetului: „De aceea sărut mâinile fără mănuşi, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie şi picioarele fără ciorapi şi te rog să nu mă uiţi, mai cu seamă când dormi.”
După moartea lui Ștefan Micle, în 1879, Veronica rămâne văduvă, iar relația cu Eminescu devine una asumată public.
Gelozie, suferință și conflicte
Iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle a fost, potrivit specialiștilor, marcată încă de la început de gelozie și durere. Poetul resimte acut zvonurile despre posibilele aventuri ale Veronicăi și se plânge într-o scrisoare din 1876: „Dar cred că trebuie să sfîrsim odată că eu sunt un caprit al dumitale, şi nu mai pot rămâne astfel că nu mai sunt de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit dumneata face din mine? Mi-ai omorît orice idee mai bună în cap… Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie, pe care d-ta ai stiut s-o joci bine, nu-i vorbă, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine”.
De cealaltă parte, Veronica Micle recunoaște într-o scrisoare adresată poetului, la 15 martie 1880, înclinația sa spre cochetărie: „Azi ţi-am mai scris o scrisoare, neştiind că voi primi un răspuns de la tine, tu iară începi cu gelozia ta tradiţională şi de tristă amintire… dar o niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atât de înnăscut în mine şi care nu e deloc afectat”.
Totodată, Iacob Negruzzi insinua, în 1883, că Veronicăi nu i-ar fi păsat de internarea poetului într-un spital, fiind preocupată de relația cu un ofițer.
Veronica Micle, Eminescu și Caragiale
După mutarea lui Eminescu la București, în 1877, ca redactor la ziarul „Timpul”, relația dintre cei doi se răcește. Poetul se îndrăgostește de Mite Kremnitz și îi răspunde tot mai rar Veronicăi. Între timp, apar obstacole legate de o eventuală căsătorie, opoziția cercului junimist fiind una dintre ele.
Despre această perioadă, Zigu Ornea nota în „România Literară”: „Eminescu nu prea răspundea la epistolele Veronicăi, deşi scrisorile ei erau ardente… Şi, brusc, uşurateca Veronica, plictisită să-l tot aştepte pe Eminescu, îl întîlneşte la Iasi pe Caragiale, între care se înfiripă o relatie sentimentală, cum să-i spun? – corporală.”
Relația dintre Ion Luca Caragiale și Veronica Micle a accentuat ruptura dintre poet și muza sa, corespondența dintre cei doi intrând într-o perioadă glacială.
Povestea lor rămâne un amestec tulburător de pasiune, orgoliu, neîmplinire și suferință, reflectată nu doar în scrisori, ci și în opera poetică a lui Mihai Eminescu.
