Călin Cozma: În România aveam subvenția APIA 208 euro, în Polonia 600. De ce polonezul trebuie să ia mai mulți bani de la UE?
Călin Cozma un om de afaceri din industria HoReCa dar și din domeniul agricol, totodată și președintele Organizației Patronale Horeca Transilvania, este candidatul AUR la primăria Cluj-Napoca.
Călin Cozma a explicat în cadrul emisiunii Punctul Critic de la Buzz News că partidul AUR este un partid democratic, nu extremist cum îl prezintă fals partidele vechi birocratice, că liderii AUR nu sunt anti-UE ba dimpotrivă, însă că românii și România trebuie respectați în Europa și tratați de la egal la egal.
„Noi ne dorim să fim puternici în Uniunea Europeană și să fim la fel de respectați așa cum sunt nemții, francezii. De exemplu, în România aveam subvenția APIA 208 euro, era anul trecut, acum a scăzut, și în Polonia au 600 de euro. De ce polonezul trebuie să ia mai mulți bani de la Uniunea Europeană și eu mai puțin? De ce trebuie să fiu tratat ca inferior și asta este problema cu care se luptă AUR. Nu ne dorim să fim ăia mici, ascunși, care nu au un cuvânt de spus la masa bogaților. Ne dorim să fim și noi acolo și să fim tratați de la egal la egal” a declarat Cozma la în cadrul emisiunii Punctul Critic de la Buzz News.