ABA Crișuri Oradea a început decolmatarea pârâului Valea Bradului
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri Oradea, care administrează apele aflate pe teritoriul bazinului hidrografic „Crișuri”, a început decolmatarea pârâului Valea Bradului.
„În urma numeroaselor insistențe ale Primăriei Municipiului Brad, Administrația Bazinală de Apă Crișuri Oradea a început decolmatarea pârâului Valea Bradului.
Reamintim că în urma vizitei unei delegații a Ministerului Apelor și Pădurilor din data de 29 martie 2019 s-a stabilit necesitatea decolmatării și recalibrării acestui pârâu, avand în vedere potențialul pericol de inundații pe care îl reprezintă în cazul unor ploi torențiale și viituri abundente.
Administrația publică locală a municipiului Brad insistă pe lângă autoritățile competente să deruleze cât mai repede acest proiect” a anunțat primarul orașului Brad, Florin Cazacu, pe o rețea de socializare.