Computerul românesc produs în serie – Felix C-256: Avea un procesor pe 16 biți și 64 KB de memorie RAM, suficient pentru aplicații științifice și de gestiune economică!
În dimineața de 20 septembrie 1972, în laboratoarele Institutul de Tehnică de Calcul din nordul Bucureștiului, o fabrică de echipamente electronice construită în 1968 pe o suprafață de 12 hectare, se afla pregătit pentru testare primul calculator românesc produs în serie, Felix C-256. Sistemul dispunea de un procesor pe 16 biți, capabil să execute peste 100.000 de operații pe secundă, și de 64 KB memorie RAM, suficientă pentru aplicații științifice și de gestiune economică. În jurul său, o echipă de 78 de ingineri electroniști și specialiști în arhitectura calculatoarelor, majoritatea absolvenți ai Politehnica București, cu stagii de formare la CII din Franța, urmărea cu emoție începutul celor 5.000 de ore de testare continuă care aveau să valideze 32 de luni de proiectare și asamblare.
Puțini dintre cei prezenți realizau atunci că acel moment marca intrarea României în clubul statelor capabile să producă propriile calculatoare electronice. Țara făcea pasul decisiv de la statutul de utilizator al tehnologiei importate la cel de producător de sisteme de calcul destinate industriei, cercetării și administrației.
România mai cunoscuse calculatoare înainte de Felix. În 1957, la Institutul de Fizică Atomică, fusese realizat CIFA-1, un calculator experimental cu lămpi electronice, masiv, dificil de exploatat și nesigur în funcționare. În 1963, apăruseră calculatoarele MECIPT, construite sub licență franceză, cu performanțe modeste și producție limitată. Felix C-256 era însă diferit prin ambiția sa industrială, prin faptul că era proiectat local, optimizat pentru aplicații concrete și destinat unei producții de serie capabile să acopere nevoile unei piețe interne largi.
La sfârșitul anilor ’60, industrializarea accelerată a României crea o cerere tot mai mare de automatizare. Marile combinate industriale, rafinăriile și fabricile aveau nevoie de sisteme de control al proceselor tehnologice, universitățile solicitau putere de calcul pentru cercetare, iar ministerele necesitau sisteme informatice pentru gestiunea datelor și planificarea economică. Importurile de calculatoare erau însă costisitoare și incerte. Sistemele sovietice din seria ES ajungeau greu, iar calculatoarele occidentale, precum CII Iris, aveau prețuri foarte ridicate.
În acest context, în anul 1970, directorul tehnic al ITC, inginerul Vasile Baltac, absolvent al Politehnicii București, a formulat o propunere îndrăzneață: „Proiectăm un calculator românesc. Arhitectură pe 16 biți, memorie de 64 KB extensibilă, periferie standard. Folosim componente disponibile în țară.” Proiectul a fost aprobat, iar pentru dezvoltare și realizarea a trei prototipuri a fost alocat un buget de 18 milioane de lei.
Echipa de ingineri a proiectat o arhitectură robustă, cu un procesor dotat cu 16 registre și un set de 180 de instrucțiuni, memorie centrală cu ferite având un ciclu de acces de 1,2 microsecunde și interfețe pentru periferice standard. Construcția utiliza peste 1.240 de circuite integrate TTL din seria SN7400, 180 de module de memorie cu ferite și un backplane cu aproximativ 2.800 de conexiuni, toate asamblate pentru a asigura fiabilitate și posibilitatea producției de serie.
Pe 20 septembrie 1972, primul Felix C-256 era complet și gata de testare. Programul prevedea 5.000 de ore de funcționare continuă, echivalentul a aproape trei ani de utilizare normală. În primele săptămâni au fost efectuate testele funcționale de bază, care au confirmat performanțe peste specificațiile inițiale și o funcționare stabilă a memoriei și perifericelor. Au urmat testele cu aplicații reale, de la calcule științifice complexe la gestiunea bazelor de date și simulări de control industrial în timp real, toate rulând corect.
Ultima etapă a fost testul de anduranță, în care calculatorul a funcționat neîntrerupt, zi și noapte. După peste 3.200 de ore fără opriri majore și cu doar câteva defecțiuni minore, considerate normale pentru nivelul de complexitate al sistemului, Felix C-256 și-a demonstrat fiabilitatea. În decembrie 1972, calculatorul a primit certificarea finală.
În 1973, producția de serie a început la ITC Felix. Primele comenzi au venit rapid din partea ministerelor și institutelor de cercetare. Costul unui sistem românesc era semnificativ mai mic decât al unuia importat, ceea ce a permis economii importante și o extindere rapidă a utilizării calculatoarelor în economie. De-a lungul anilor, familia Felix a evoluat, apărând versiuni cu memorie extinsă, performanțe mai mari și suport pentru discuri magnetice.
Între 1973 și 1989 au fost produse aproximativ 2.100 de calculatoare Felix, utilizate în automatizarea industrială, cercetarea universitară și administrația publică. După 1990, odată cu standardizarea calculatoarelor personale de tip IBM PC, producția a fost oprită, ultimul sistem Felix fiind realizat în 1991.
Momentul din septembrie 1972 rămâne însă un reper major în istoria tehnicii românești. Atunci s-a demonstrat că România era capabilă să proiecteze și să producă sisteme de calcul competitive, adaptate nevoilor locale, folosind inteligent tehnologia disponibilă. Nu a fost o revoluție spectaculoasă, ci o construcție solidă, bazată pe competență și pragmatism, care a susținut timp de aproape două decenii dezvoltarea industrială și științifică a țării.
