Corina Croitoru: Eminescu nu e doar un scriitor mare, este și un foarte mare mit cultural
Prezentă la Horia Nasra Show, lect. dr. Corina Croitoru (UBB) a vorbit pe larg despre dificultatea de a discuta astăzi despre Mihai Eminescu fără a aborda direct felul în care figura sa a fost transformată, în timp, într-un reper simbolic al culturii române: „Mihai Eminescu e un subiect mare, e un subiect greu, pentru că este un subiect simbolic al literaturii noastre, al culturii noastre, pentru că Eminescu nu e doar un scriitor mare, este și un foarte mare mit cultural. Și aici, cred că este foarte important să discutăm chestiunea mitizării figurii eminescene.”
În intervenția sa, Corina Croitoru a indicat câteva lucrări-cheie care explică felul în care s-a construit „Eminescu” ca simbol național, dincolo de „Eminescu” ca autor: „Nu sunt eu specialistă în asta, este chiar mentorul meu, doamna profesoară Ioana Bican, Ioana Bot, așa cum își semnează studiile. Autoarea unei cărți extrem de valoroase pentru subiectul mitizării lui Eminescu, Mihai Eminescu, poet național român, cu toate ghilimelele de care e nevoie puse acolo. Dar nu este singura, putem să-l amintim și pe Lucian Boia, cu Eminescu românul absolut. Sunt și istorici și istoricii ai literaturii care s-au preocupat de-a lungul timpului de problema mitizării lui Eminescu.”
Ce este un mit și cum funcționează?
Punctul central al discuției a fost definirea mitului, în sens cultural și social, nu ca „minciună”, ci ca poveste colectivă care leagă o comunitate: „Un mit este o narațiune legitimatoare, e o construcție, practic, imaginară, care se realizează în strânsă relație cu valorile fundamentale ale unei comunități și cu un scop foarte precis, spune Lucian Boia, acela de a asigura coeziunea comunității respective, deci un mit este o poveste care întărește relațiile dintre oamenii din acea comunitate în care circulă, în care se naște, în care e spusă.”
De aici, întrebarea firească: unde se produce trecerea de la omul Eminescu la mitul Eminescu?
„Și acum, ce facem cu Eminescu ca poveste? Ce facem cu Eminescu ca mit? De ce, unde se face transferul dintre omul Eminescu și mitul Eminescu? Sigur, un mit nu se naște peste noapte, nu te culci seara autor și te trezești dimineața mit.” arată lectorul UBB.
Ritualul ca formă de reactualizare a mitului
Un alt element subliniat în intervenție a fost rolul ritualului public în menținerea mitului eminescian: comemorările repetate, an de an: „Mitul, vezi tu, e reactualizat prin rit, prin ritual. Păi, n-avem un ritual? În 15 ianuarie celebrăm, comemorăm nașterea poetului, în 15 iunie moartea poetului, an de an, practic, noi îl sărbăm cumva, îl comemorăm sau îl aniversăm pe Eminescu de două ori. Nu facem asta cu niciun alt scriitor, doar cu el. Actualizăm mitul, periodic, de două ori pe an, ca o sărbătoare religioasă.”
Biografia: moartea timpurie, boala și povestea de dragoste
Corina Croitoru a enumerat apoi cauzele biografice care au alimentat mitizarea: moartea timpurie, boala și tragedia personală, dar și povestea de iubire: „Eminescu este un poet care moare tânăr, trăiește puțin. Se naște în 1850, moare în 1889, la 39 de ani. (…) Asta atrage, asta sensibilizează. După aceea, Eminescu nu moare sănătos. Cu câțiva ani înainte de a se stinge din viață, suferă de nebunie. Și asta atrage. E o poveste care intrigă. Alte cauze biografice, povestea de dragoste cu Veronica Micle, e un Romeo și Julieta al culturii noastre. (…) Veronica se va sinucide (…) când află că Eminescu a murit, chiar dacă povestea lor era deja nefericită și condamnată la separare.”
În aceeași logică, un detaliu de epocă a fost amintit ca exemplu de „semnificare” ulterioară: cântărirea creierului după moarte, folosită simbolic pentru a susține ideea de geniu: „În momentul în care moare, după practica epocii, se cântărește creierul. (…) Se ajunge la concluzia că are undeva la 1400 de grame. Păi atât a avut și creierul lui Schiller, marele poet romantic german. Deci Eminescu e un Schiller al nostru.”
Estetica: opera dificilă, dar fondatoare
Dincolo de biografie, valoarea operei rămâne o cauză majoră a prestigiului eminescian, iar dificultatea de lectură din epocă a fost interpretată ca semn al modernității și al viziunii: „E o operă mare (…) este mare și prin expresie, prin expresivitate, prin limbaj. Eminescu e un poet ininteligibil în epoca lui, nu e un poet pe care îl citești ușor. (…) El nu e un poet lizibil, scrie într-o limbă neologică dificilă, dar care este limba noastră de astăzi. Eminescu are o capacitate vizionară fantastică.”
Tot aici a fost subliniată complexitatea autorului, nu doar ca poet, ci și ca publicist, prozator și dramaturg: „Complexitatea operei: el nu e doar poet, este și prozator, este și dramaturg, este și publicist, înfocat, scrie ani de zile, din 1877 până 1883, la Timpul, la București.”
Ideologia: mit național și instrumentări succesive
Poate cea mai puternică idee a intervenției a fost aceea că mitul eminescian a devenit, la diferite momente istorice, un instrument pentru discursuri politice variate, tocmai pentru că figura poetului permite suprapuneri și „plieri” ideologice: „A treia cauză și poate cea mai importantă (…) este cauza ideologică. Eminescu a devenit un mit național pentru că a fost nevoie de figura lui și pentru că, murind tânăr, pe figura asta s-au putut construi și plia diferite discursuri ideologice cu diferite intenționalități politice.”
În această construcție, rolul canonizării critice (Maiorescu) și apoi al reutilizării simbolice în secolul XX este esențial, a explicat ea, arătând că mitul a fost activat de contexte istorice diferite și cu scopuri diferite.
„Fabrica de geniu” și detaliul care devine simbol
În final, Corina Croitoru a trimis la ideea că genialitatea este și un fenomen cultural, nu doar o calitate individuală, recomandând volumul Fabrica de geniu: „Spre genialitate avem studii, dar recomand Fabrica de geniu (…) Adrian Tudurachi. (…) Am verificat cât cântărește în mod normal un creier la bărbați între 1350–1450 și la Eminescu era peste 1450. Deci spre 1500, spre un kilogram jumătate, cam asta era.”
