Dacii nu erau fricoși în fața morții și îi aduceau sacrificii umane lui Zamolxis. Ce se întâmpla cu cei care nu mureau în timpul sacrificiului?

Dacii era considerați cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, considerația fiind realizată de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate trăiau în ţinuturile actualei Românii.

Tot istoricul grec îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora în exclusivitate zeului lor, Zamolxis.

„Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.

Cine era Zamolxis?

Zalmoxis zis și Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis, a fost, conform lucrării Getica a lui Iordanes un om iar în concordanță cu lucrarea Istoriile a lui Herodot un zeu al tracilor, fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic.

Zamolxis era asociat cu cultul morților și cu ritualuri elaborate, inclusiv sacrificii. De asemenea, el era văzut ca un mediator între oameni și divinitate. Credințele legate de Zamolxis au influențat profund structura socială și spirituală a daco-geților, iar imaginea sa a rezistat în timp, devenind un simbol al spiritualității și al identității naționale.

Sacrificii umane aduse zeului

Herodot relata că geţii (dacii) credeau că atunci când pier vor merge la zeul lor Zamolxis, căruia îi închinau sacrificii umane.

„Tot în al cincilea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit cu solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii.