Mircea Mincea: Reformarea Statului Român trebuie să înceapă cu una dintre instituțiile sale fundamentale – Curtea Constituțională

Se pare că avem o instituție care dorește cu orice preț să își facă praf credibilitatea, poate chiar să devină odioasă – Curtea Constituțională. Cum altfel am putea interpreta ultima năzbâtie juridică, prin care sunt interpretate într-un mod halucinant anumite texte legale ?

Mereu am spus că, indiferent de domeniu, orice proiect și orice raționament trebuie să se întemeieze pe fundamente, care sunt întărite de forța timpului și de raporturile interumane specifice. Aceeași este situația și în lumea dreptului, în care nimic nu poate fi substanțial în afara principiului echității, care s-a născut în zorii reglementărilor legislative și a fost îmbrățișat pe deplin și de dreptul modern, contemporan.

Fără a intra în prea multe detalii, arăt că echitatea reprezintă principiul etic și juridic, care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc.

Or, prin decizia dată pe tema declarațiilor de avere, CCR a suspendat principiul echității, provocând un sentiment de indignare colectivă, care, din păcate, este repetitiv, nu mai departe de sfârșitul anului trecut, reușind o ”performanță” similară prin decizia de anulare a alegerilor prezidențiale.

Când vorbim despre demnitari și funcționari publici, câteva idei esențiale ne vin în minte:

– transparența (atât în ceea ce privește persoana în cauză, cât și a deciziilor luate în virtutea atribuțiilor legale);

– activitatea în slujba cetățeanului;

– posibilitatea de control a activității desfășurate și a tuturor actelor săvârșite;

– răspunderea pentru actele abuzive și care aduc prejudicii interesului personal sau colectiv.

Or, în contextul în care, pentru protejarea valorilor expuse mai sus, este nevoie de cât mai multă lumină, CCR a răspândit o pâclă, atât de groasă încât o poți tăia cu toporul, îndemnându-ne să orbecăim, să bâjbâim, să ne îndepărtăm de adevăr, care se transformă într-un deziderat teoretic, greu de atins, chiar iluzoriu.

Argumentele Curții sunt dureros de subțiri, absolut neconvingătoare, putând fi demontate chiar de un student la drept în anul I. Am să le analizez pe rând, pentru că decizia CCR se întemeiată pe două teze:

– în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, acesta nu este absolut, ci, în anumite condiţii, poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor ;

– soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de avere şi de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare.

Veți putea spune că e totuși cam puțin pentru a combate o decizie a CCR. Într-un fel, așa este, iar, în realitate, argumentele sunt, indiscutabil, mai multe, însă nu este locul pentru o abordare exhaustivă în această postare.

Esența este că argumentele invocate de mine mai sus nici măcar nu îmi aparțin, ci sunt tot ale CCR, statuate în cuprinsul altor decizii, respectiv Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014 și Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009. Contradicția este evidentă și mă scutește de orice alte comentarii.

Am spus-o în atâtea rânduri – problema esențială a CCR pleacă de la modul de numire a judecătorilor, această procedură sfidând principiul meritocrației și al profesionalismului, lăsând deschis, în permanență, spectrul subordonării politicului și, deci, generării de abuz de drept.

Reformarea Statului Român trebuie să înceapă cu una dintre instituțiile sale fundamentale – Curtea Constituțională, asta dacă ne dorim un act de justiție curat și coerent, o legislație care să reglementeze raporturile de drept în mod echitabil și în consens cu nevoile cetățeanului și întronarea conceptului de dreptate, fără de care orice proiect statal este sortit eșecului pe termen lung.

Despre Mircea Mincea

Mircea Nicolae Mincea este un avocat cu o experiență de peste 24 de ani, activând în cadrul Baroului Hunedoara din anul 2001. Este absolvent al prestigioasei Facultăți de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Pe lângă activitatea juridică, Mircea Mincea este implicat în viața politică locală. Orientarea sa politică este naționalist-conservatoare.