(OPINIE) Voicu Ienci: Regina a murit! Regele trage si el sa moara…
Am privit imaginile de la incoronarea Regelui Charles al III-lea, la cateva zile de la eveniment, cu o detasare oarecare, scapat de emotia dezbaterilor momentului foarte actual.
Am incercat sa fac o comparatie cu ce am vazut si simtit privind inregistrarile incoronarii Reginei Elisabeta a II-a si, din pacate, mi-a dat senzatia unui imens gol, a unei imense lipse.
In decurs de sapte decenii, Marea Britanie a trecut prin doua fenomene esentiale: pe de o parte, degringolada unui destin postcolonial, postimperial, care nu isi mai regaseste directia nici in ziua de astazi si care tinde sa banalizeze si sa transforme ireversibil un destin altadata exceptional, iar pe de alta, tabloidizarea unei Monarhii devenita, din simbol si centru de convergenta a unei natiuni incercate si biruitoare, exemplu de esuare in banalitatea paginilor de reviste de can-can.
Daca Statele Unite ale Americii au reusit sa dea lovitura de gratie unui imperiu si sa il subordoneze pana la irelevanta, cred ca Printul Consort Filip a reusit sa ingroape monarhia britanica, incercand sa o salveze si nereusind, sa o aduca in modernitate prin expunere maxima si fara precedent.
Din pacate, el a fost artizanul acestui nou mod de relationare cu opinia publica, in care omul simplu are acces la programul si la viata de zi cu zi a Monarhului si Familiei sale. Mai apoi, relatia devenind fundamental diferita, osificandu-se o anume traditie inadecvata, nu ne putem mira ca mass media vrea tot mai mult, ca sa vanda tot mai bine. De la paparazzi agresivi, din pasajul parizian funest pentru destinul unei printese, pana la dezvaluirile pe bani ale renegatului Harry si sotiei sale, Monarhia a marcat tot atatea abdicari de la un rol si o tinuta in societate.
Se spune ca viata celor nascuti sa poarte Coroana nu le apartine, ca e un destin si o jertfa in mana natiunii conduse. Se spune foarte bine, probabil ca asa trebuie sa arate o domnie, dar alcovul si oala de noapte a Monarhului nu cred ca fac parte din ceea ce trebuie aratat, la fel cum excesul de strangeri de mana, hahaieli si populisme cu publicul, in mod obiectiv si necesar, nu pot sa ridice, doar sa coboare persoana Regelui.
Cred ca principala putere a Monarhului sta in cuvant, in mesajul adresat natiunii in momentele adecvate, dar nu am reusit sa citesc sau sa aud un astfel de mesaj in Marea Britanie de zeci de ani, macar ridicat la nivelul discursului Regelui Mihai in Parlamentul Romaniei. Cu atat mai mult nu pot compara cu mesajele Regelui George al VI-lea din ultima conflagratie mondiala.
Culmea, si Regele George al VI-lea si Regele Mihai aveau evidente defecte de vorbire, nu se simteau bine expusi fiind in public, dar ce au incercat si au reusit sa spuna a fost cu adevarat mesajul unui Monarh, a fost masura unei Monarhii naturale si legitime. Cu zeci de comunicatori si specialisti, actuala Familie Regala britanica nu mai reuseste, ramane la un nivel anecdotic si superficial, se saraceste mereu in cuvant, pana acolo unde nu mai are ce spune.
Imperiul Britanic a esuat din marea putere a secolului XIX in ezitantul stat de azi, in permanenta restrangere pe orice front al intereselor si geopoliticii mondiale. Monarhia lui tinde sa devina o familie burgheza, vedeta a unui reality show fara sfarsit.
Cum sa te mai emotionezi vazand un Print de Walles, pe care il stii din caruta de la Viscri, luat de bracinar cu te miri cine, cand Arhiepiscopul de Canterbury ii pune coroana pe cap? Odata familiarizat cu omul, dispare ireversibil Printul, Regele, iar incoronarea devine un spectacol mundan, de genul l-am vazut pe Mitica depunand juramantul de soldat in termen, apoi l-am felicitat, ne-am fotografiat si am mers sa bem, ca avea dupamiaza bilet de voie.
Incoronarea lui Charles al III-lea a fost falsa de la cap la coada, o piesa de teatru proasta, cu buget mare si cam atat, cu personaje slab construite, care ne obisnuisera cu ideea ca locul lor nu e acolo si apoi, dintr-o data, au aparut de niciunde la Westminster Abbey, ca sa fie ceea ce nu sunt si nu pot fi vreodata.
Imi amintesc de emotia incoronarii de acum saptezeci de ani, de modul in care tanara si proaspata Elisabeta, cu tinuta ei regala impecabila, reusea sa concentreze in prezenta ei firava si eleganta speranta unei intregi natiuni, bucuria unei noi ere, eliberata de moartea si distrugerea razboiului.
Vad acum un batranel insipid inca din adolescenta, inconjurat de fii parca chemati de la joaca din fata blocului si de printese parca aterizate din club, inotand in costume si recuzita stralucitoare, o imagine in care lumea a invadat sacralitatea, in care nimic nu mai ridica Regele si natiunea, ci ii tine adanc priponiti in mlastina unei istorii nefaste, a unui prezent indepartat de ce era odata Albionul.
Priviti publicul incoronarii Reginei, priviti bucuria sincera si nedisimulata, entuziasmul autentic. Priviti-i pe cei care asista la spectacolul de azi. In 1952 englezii erau saraci lipiti pamantului, nici nu stiu daca se eliberasera inca de cartelele de alimente si de haine, dar vibrau pentru Regina lor. In 2023 traiesc incomensurabil mai bine, dar sunt morti in suflete pentru rege.
Regina a murit! Regele trage si el sa moara …
Despre Voicu Ienci
Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.
Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-famili
