Pe vremuri, iubirea era și pe avere și bani: Ritualul pețitului și discuțiile despre zestre erau mai mult decât simple formalități

În Munții Apuseni, zestrea unei mirese este privită ca un simbol al statorniciei, al hărniciei și al respectului față de tradiție. Aceasta reprezintă contribuția materială și spirituală a familiei miresei la viitoarea căsnicie. Zestrea este adesea compusă din obiecte lucrate manual, cum ar fi covoare, ștergare, costume populare, lenjerii de pat, dar și bunuri mai valoroase, cum ar fi piese de mobilier, vase de ceramică sau chiar pământuri și animale. Fiecare obiect inclus în zestrea miresei are o semnificație aparte, reflectând atât priceperea și munca miresei, cât și bunăstarea și tradițiile familiei.

În trecut, pregătirea zestrei începea încă din copilăria fetei, cu ani înainte de nuntă. Mama și bunicile contribuiau la realizarea acesteia, învățând-o pe tânără să țese, să coase și să brodeze, astfel încât zestrea să fie nu doar valoroasă, ci și frumoasă și bine lucrată. Aceste obiecte nu erau doar daruri materiale, ci și o formă de transmitere a tradițiilor și a valorilor familiale de la o generație la alta.

„Pe vremuri, dacă o fată și un fecior, care s-au întâlnit la joc sau la șezătoare, vedeau că „li-i drag unu’ de altu’”, făceau nuntă.

Ospețele aveau loc în perioadele când nu era post, în special după sărbătorile de iarnă, „până la prinsu’ Postului Mare” (al Paștilor), sau toamna, până la Postul Crăciunului. În perioada verii nunțile se făceau mai rar, în special erau nunțile tinerilor care „se luau repede”, evitând situația ca viitorii miri să fie „de ciufală” în sat.

Însă, pentru a se căsători, tinerii trebuiau să aibă consimțământul părinților. În satele de pe Valea Arieșului din județul Cluj, după ce feciorul spunea familiei că și-a găsit o fată și vrea să se căsătorească, o pețea. Astfel, tatăl feciorului, după ce se înțelegea cu nevasta, mergea pe înserat la casa fetei, împreună cu o rudă sau cu un prieten, pentru a afla dacă fata dorește sau nu să se mărite. După ce își dădea acordul, fata se retrăgea de la discuții, iar viitorii cuscrii făceau târguielile despre zestre.

Astfel, nunta era un moment important, nu doar pentru tinerii care se căsătoreau, ci și pentru comunitatea care se asigura că obiceiurile și valorile sunt respectate. Ritualul pețitului și discuțiile despre zestre erau mai mult decât simple formalități; ele consolidau legăturile între familii și păstrau vie tradiția. Aceste practici ne amintesc de o lume în care fiecare detaliu avea o semnificație profundă și contribuia la unitatea comunității” arată cei de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.