Rai pentru suflet și tihnă pentru minte, Mănăstirea Crișan din Țara Zarandului, din satul natal al eroului Crișan
Începuturile vieții monahale în Țara Zarandului pot fi asociate cu existența unui centru monahal lângă Biserica din Ribița încă din secolul al XV-lea, așa cum reiese din inscripția acestei biserici, care menționează o „mănăstire”.
Înființarea Mănăstirii de la Vaca este legată de ofensiva Reformei, în special de mișcarea calvinistă, împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Acceptarea Reformei de către nobilele familii românești din Ribița, Nemes Ribiczei și Bradi, a determinat credincioșii ortodocși din satele Ribița și Vaca, care nu mai aveau biserică, să construiască propriul lăcaș de cult.
Mănăstirea Crișan a fost edificată la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, datorită eforturilor comunității locale, dar și cu ajutorul financiar oferit de domnii Țării Românești, printre care Mihai Viteazul, care a ctitorit numeroase biserici și mănăstiri în Transilvania, precum și prin susținerea Mănăstirii Prislop din Țara Hațegului.
Mănăstirea Crișan datează de aproximativ 1450, fiind singura mănăstire din zona Zarandului cu o atestare documentară și având o durabilitate remarcabilă în timp. Biserica este construită din piatră și cărămidă și a trecut, de-a lungul istoriei, prin mai multe etape de distrugere, incendii și bombardamente.
În anul 1759, Mănăstirea Crișan este menționată ca fiind în ruine. După acest an, biserica a fost reconstruită cu ajutorul egumenului Varlaam de la Prislop și al protopopului Ghiura din Ilia. Conform altor surse, mănăstirea a fost restaurată în 1759 de episcopul Petru Pavel Aron, care a ctitorit aici și o școală. După „Conscriptia lui Rednic” din 1765, Mănăstirea Crișan a fost desființată în timpul „revoluției antiuniate” a Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara și a rămas abandonată din 1772 până în timpul „Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan” din 1784-1785.
Cea mai recentă mențiune a mănăstirii, din 1772, o referă doar ca obiect de patrimoniu imobiliar. Sondajele arheologice conduse de profesorul Adrian Rusu din Cluj au confirmat existența acestei mănăstiri pe locul unde a fost reconstruită ulterior. Cu această ocazie, au fost descoperite mai multe obiecte cu valoare istorică, acum expuse la Muzeul din Cluj.
Mănăstirea Crișan are o istorie de aproape două secole, iar dovezile continuității ei în această perioadă sunt subliniate de însemnările manuscrise de pe diverse cărți religioase românești care au aparținut acestui așezământ monahal și de cercetările arheologice efectuate aici.
După anul 1989, ieromonahul Visarion Neag, fost călugăr la Mănăstirea Sihastria de Neamț și născut în aceste locuri, a inițiat procesul de reînființare a mănăstirii, realizare posibilă cu aprobarea Episcopiei Aradului și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de a începe lucrările de construcție, a fost necesară achiziționarea terenului fostei mănăstiri, care, între timp, devenise proprietate privată.
În 1992, a început construcția noii mănăstiri, reluând astfel viața monahală străveche după o întrerupere de peste două secole.
In scurt timp a fost ridicata bierica de zid cu hramul „Nasterea Maicii Domnului”, altarul de vara cu hramul „Izvorul Tamaduirii”, ansamblul de chilii pentru personal si alte anexe gospodaresti. S-a inaltat mai intai o cladire cu etaj din zid pentru chilii, trapeza si bucatarie, dupa care s-au construit biserica, la nord-vest de aceasta cladire, si un altar de vara, la nord de biserica.”
