Scuturi de paradă și comori pierdute: misterioasele discuri de fier de la cetatea dacică Piatra Roșie
În inima Munților Orăștiei, în județul Hunedoara, se află ruinele uneia dintre cele mai enigmatice cetăți ale dacilor – Piatra Roșie. Dincolo de zidurile de piatră și drumurile pavate ale acestui fort militar antic, s-au descoperit unele dintre cele mai spectaculoase artefacte ale civilizației dacice: discurile de fier ornamentate, cunoscute între specialiști și sub denumirea de „scuturi de paradă”.
Aceste obiecte, bogat decorate, stârnesc și astăzi fascinație, atât prin execuția lor artistică, cât și prin misterul care le învăluie.
Descoperirea primului disc: vara anului 1949
În vara anului 1949, arheologii au început primele săpături sistematice la cetatea dacică Piatra Roșie. Echipa condusă de istoricul și arheologul Constantin Daicoviciu a decopertat atunci ruinele impresionante ale cetății: ziduri, turnuri de apărare, un drum pavat din piatră, dar și o construcție formată din două încăperi – una rectangulară și una absidală – legată printr-o alee de calcar desprinsă din drumul antic.
În acea construcție s-au descoperit rămășițele primului disc de fier, o piesă care avea să devină celebră în istoriografia românească.
Constantin Daicoviciu descria obiectul în monografia sa din 1954, „Cetatea dacică de la Piatra Roșie”: „În clădirea absidală de pe Terasa I, în colţul sud-vestic al camerei e, lipit de colţ, s-au găsit resturile unei plăci ovoidale de fier cu ornamente în relief, probabil un scut de paradă sau un disc cu însemnătate de cult, religioasă. […] Aşezate în ordinea lor potrivită […] aceste resturi dau ca rezultat o formă ovoidală, cu diametrul mare de 73 de centimetri şi diametrul mic de 60 de centimetri, formă ce ne face să ne gândim la învelirea unui scut”.
Discul, conform cercetătorului, ar fi fost lucrarea unor meșteri pricepuți, influențați de arta epocii elenistice și a Imperiului Roman timpuriu. Elementul central – figura unui bour – sugerează o comandă personalizată pentru un lider local: „Figura centrală, bourul, ne îndeamnă să vedem însă la această lucrare o comandă executată după preferinţele unui fruntaş dac. […] Bourul era un animal răspândit în pădurile Daciei şi Traciei şi, după toate probabilităţile, se bucura şi de o atenţie religioasă la daco-geţi”.
Un corn de bour oferit lui Zeus
Pentru a sublinia semnificația totemică a bourului, Daicoviciu citează un pasaj din Anthologia Palatina, care menționează un artefact dacic dăruit de împăratul Traian unei divinități elene: „O ştire păstrată în Anthologia Palatina ne informează într-adevăr că un corn de bour, îmbrăcat în aur, provenind din tezaurele dacice, a fost închinat de Traian lui Zeus Kasios de lângă Antiochia”.
Această legătură simbolică între artefact și credințele daco-getice arată că obiectul nu era doar decorativ, ci și sacru sau ceremonial.
Mafia comorilor dacice și scuturile dispărute
După descoperirile din 1949, cercetările arheologice la Piatra Roșie au stagnat timp de peste 50 de ani. Lăsată fără pază și protecție adecvată, cetatea a devenit, în anii 2000, ținta mafiilor de braconieri arheologici.
Conform procurorilor și anchetatorilor care au instrumentat dosarele „comorilor dacice”, cel puțin șapte discuri sau scuturi de fier au fost recuperate sau urmărite în acea perioadă, provenind din zona Munților Orăștiei. Multe dintre ele au ajuns pe piața neagră internațională, iar unele s-au pierdut definitiv, odată cu lipsa de reglementare și cu traficul ilegal de antichități.
Un patrimoniu de excepție, în pericol
Discurile de fier de la Piatra Roșie sunt printre cele mai spectaculoase artefacte ale civilizației dacice. Fie că au fost scuturi de paradă, obiecte de cult sau simboluri de rang, ele reflectă măiestria artistică, conexiunile culturale și spiritualitatea dacilor. Din păcate, o parte din acest tezaur istoric a fost pierdut din cauza nepăsării și a lăcomiei.
Redescoperirea și protejarea acestor comori ar trebui să fie nu doar o misiune a arheologilor, ci și o responsabilitate a statului și a societății, pentru ca istoria neamului să nu rămână doar o poveste spusă în trecut, ci un patrimoniu viu, respectat și cunoscut.
