Spațiile verzi sunt vitale pentru un oraș: Clujul ia exemplul celor mai apreciate orașe vest-europene
Agenția Europeană de Mediu anunță că orașele din vestul și nordul continentului au în medie procente mai mari de spații verzi decât cele din sud și din est. La prima vedere, această statistică parte contra-intuitivă: de ce ar fi mai multe zone verzi în orașele bogate și mai puține în cele mai sărace? Dezvoltarea nu înseamnă și „betonare”?
Răspunsul este NU. Sau mai bine zis: nu mai înseamnă. Dacă în anii ‘50-’80 ai secolului trecut s-a mers în această direcție, de restrângere a zonelor naturale și acoperire cu asfalt, paradigma s-a schimbat începând cu anii ‘90, pe măsură ce ecologia și sănătatea au devenit tot mai importante pentru cetățenii europeni.
Orașele din sud și din est încearcă acum să recupereze acest decalaj. Cluj-Napoca este, de altfel, într-o postură privilegiată, fiind pe primele locuri în România la adoptarea politicilor „verzi” și fiind, de asemenea, inclus în topurile europene ale orașelor care aleg să fie sustenabile, preocupate de protecția mediului.
Agenția Europeană de Mediu estimează că aproximativ 42% din suprafața orașelor europene este formată din zone verzi sau albastre, dar numai 3% sunt spații publice, accesibile tuturor locuitorilor. În același timp, 30% din suprafață este acoperită de copaci, reducând căldura excesivă din perioadele caniculare de vară.
Zonele urbane verzi au numeroase beneficii: pot fi folosite pentru plimbare și recreere, exerciții fizice și interacțiuni sociale. Cetățenii orașelor „verzi” au un risc mai scăzut de obezitate, sănătate cardiovasculară mai bună și risc mai scăzut de depresie. Calitatea crescută a aerului, nivelul mai scăzut de zgomot și temperaturile moderate contribuie la rândul lor la creșterea standardului de viață al locuitorilor.
Un studiu din 2021 afirmă că 43.000 de decese premature ar fi putut fi evitate în Europa dacă oamenii aveau în proximitate zone verzi mai multe. Organizația Mondială a Sănătății recomandă să existe cel puțin 0,5 hectare de spațiu la cel o distanță de cel mult 300 de metri de fiecare locuință. Momentan, 62% dintre europeni nu beneficiază de acest lucru.
Instituțiile europene confirmă ceea ce au relevat numeroase studii: accesul la spații verzi urbane diferă foarte multe între țări, între orașe și chiar între cartiere sau grupuri sociale. Inegalitățile mari duc la rezultate mai proaste, la o coeziune socială mai scăzută și implicit la o calitate a vieții mai proastă pentru locuitori.
Recomandarea specialiștilor este creșterea suprafețelor verzi accesibile publicului larg, atât prin crearea sau extinderea unor zone deținute de stat, cât și prin parteneriate public-private, în care dezvoltatorii imobiliari mari își asumă crearea unor zone verzi noi și deschiderea lor pentru toți cetățenii, nu doar pentru viitorii rezidenți.
Dr. Cecil Konijnendijk, un specialist în spații verzi urbane, a propus regula 3-30-300: fiecare locuitor al unui oraș ar trebui să poată vedea cel puțin 3 copaci de la geamul locuinței sale, cel puțin 30% din cartier să fie acoperit cu copaci, iar la cel mult 300 de metri de casă să existe un parc. Primarul Clujului, Emil Boc, s-a declarat recent un susținător al acestei idei și a afirmat că dorește ca municipiul să meargă în acestă direcție, în următorii ani.
O statistică din urmă cu câțiva ani plasa Clujul la nivel mediu european, cu 25,28 m² de spațiu verde per locuitor, față de standardul european propus de 26 m². Cifra a mai crescut de atunci, fiind create zone verzi noi (de exemplu, parcul Pădurea Clujenilor, în 2022). Și la zone verzi publice, Clujul depășește media europeană, cu 6,6% din suprafață acoperită de parcuri.
Statisticile sunt însă contestate de unii activiști și cetățeni, care consideră că includerea în calcule a unei părți din pădurile Hoia și Făget ar crește artificial aceste procente. Trebuie menționat însă că acestea devin treptat păduri-parc, existând deja unele amenajări, iar dezvoltarea urbană se intensifică în jurul lor, în zona metropolitană a Clujului.
Însă un lucru cu care sunt de acord atât locuitorii și ONG-urile cât și specialiștii de mediu și actuala administrație locală este necesitatea existenței unui număr mare de zone verzi, dispersate pe toată suprafața municipiului. Primăria derulează deja mai multe proiecte de creare a unor parcuri noi, extindere și reabilitare a unora existente, precum și realizarea unor mici insule de verdeață între blocuri sau clădiri vechi, în zone degradate.
De asemenea, în ultimul deceniu, în planificarea urbană de la Cluj s-a ținut cont tot mai mult de necesitatea spațiilor verzi, a zonelor pietonale și a pistelor de biciclete. Conform reglementărilor actuale, ansamblurile imobiliare mari trebuie să aibă o suprafață amenajată cu șpații verzi, cu acces public, de minim 30% din suprafața terenului a cărui destinație s-a modificat.
Acest procent a devenit o miză importantă în dezbaterile publice de la Cluj, în special în ultimii ani, când au fost propuse mai multe proiecte imobiliare de mari dimensiuni, majoritatea în zona de nord a orașului. Activiștii cer respectarea cu strictețe a acestuia, fără derogări și fără compromisul de a accepta zone verzi peste „betoane” (pe acoperișuri de clădiri sau peste parcări subterane). În același timp, societatea civilă cere interconectarea zonelor verzi din oraș, prin alei pietonale și piste de biciclete fără întreruperi. De asemenea, o altă solicitare este păstrarea unor zone cât mai naturale pe malul apelor, fiind vorba în principal de Someșul Mic.
Solicitările mediului civic sunt luate în considerare tot mai mult de responsabilii din administrație care iau decizii în privința viitoarelor dezvoltări imobiliare. De altfel, majoritatea cetățenilor din Cluj par să fie favorabili acestor idei, dorind mai multă verdeață și mai puține „betoane”. Participarea la dezbateri publice pe teme de urbanism crește, la fel și ecoul acestor discuții în presă și în mediul online.
Cluj-Napoca a luat calea urmată de multe alte orașe prospere din Europa, punând tot mai mult pe primul plan confortul locuitorilor. Astfel, orașul dorește să atingă ținte ambițioase de mediu, care pot fi realizare doar cu o strategie de urbanism inteligentă, aplicată cu strictețe, care urmărește creșterea spațiilor verzi atât ca suprafață totală cât și ca număr, în toate cartierele. De asemenea, se dorește punerea în valoare a Someșului, prin proiectul culoarului verde-albastru, dar și a pădurilor de la marginea orașului.
Succesul Clujului depinde de toți cei implicați în direcționarea sa. Atât cei care-l conduc, cât și presa, organizațiile civice și cetățenii implicați au rolul lor. Felul în care vor fi implementate proiectele ample anunțate pentru următorii ani va schimba fața orașului, în bine sau în rău. Tocmai de aceea este important ca deciziile să se ia cu o consultare reală a tuturor celor afectați.
Relația între autorități și dezvoltatori imobiliari este una duală: pe de o parte, poate exista o cooperare, un parteneriat în folosul comunității. Pe de altă parte, instituțiile statului trebuie să manifeste fermitate când este vorba de aplicarea regulilor urbanistice. Orice derogare poate provoca daune majore pentru oraș pe termen lung și în același timp poate provoca un efect de avalanșă, în care să fie cerute și alte exceptări de la limitele legale. Societatea civilă are rolul de a supraveghea felul în care se manifestă această relație, pentru ca rezultatele să fie cele mai bune pentru oameni.
Clujenii pot avea încredere că direcția orașului este una bună, că autoritățile s-au declarat de mai multe ori în favoarea adoptării regulilor urbanistice care au adus în occident prosperitate și confort și că, prin implicarea lor, pot determina soarta comunității, lucru destul de rar în România, unde democrația participativă este abia la început.
Oradea e cel mai bun exemplu. Florile la ghivece atârnate pe toți stâlpii arterelor principale au dispărut, parcurile au fost masacrate la greu și au rămas căteva spații verzi secătuite, iar betonul s-a așternut până și acolo unde oamenii își organizau mici squaruri între blocuri și case.