Trei sate din Apuseni au fost transformate de ruși în orașe, după planurile Moscovei! Sovieticii păzeau uraniul cu balalaici!

Exploatarea de uraniu din România a luat naștere în Munții Bihorului, la Băița, în 1952. Această mină, inițial o mică exploatare de metale, a fost preluată de sovietici în anii ’40, după ce specialiștii germani au descoperit un vast zăcământ de uraniu.

În jurul minei Băița, au apărut rapid trei orașe noi: Nucet, Vașcău și Ștei. Aceste orașe au adunat o populație de aproape 30.000 de locuitori, transformând zona dintr-un peisaj rural în unul industrial.

Înainte de sosirea sovieticilor, satul Nucet, situat la marginea minei, avea doar 800 de locuitori. Oamenii de acolo lucrau în minele de metale exploatate de austro-ungari și germani, iar compania germană Europetrol era responsabilă de extragerea bismutului și molibdenului: „La sfârşitul secolului al XIX-lea, documentele arată o stagnare a activităţii miniere la Băiţa. După anul 1900 cerinţele de bismut au favorizat reluarea activităţii miniere la Băiţa. Alături de minereul de bismut se exploatează minereul de molibden, metal solicitat de metalurgie pentru oţeluri speciale”.

După naționalizarea minei Băița Plai în 1946-1947, Sovrom Uraniu a preluat controlul. Minele au fost militarizate și transformate într-unul dintre cele mai importante centre miniere din Apuseni.

În anul 1951 au fost descoperite zăcăminte de minereuri rare (uraniu) în Munţii Bihor, la Băiţa de către “Expediţia numărul 3” a Ministerului Geologiei URSS. În ianuarie 1952 ia fiinţă Societatea Româno-Sovietică Kvartit, care intensifică lucrările de prospecţiuni pentru metale rare în regiune.

„Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, numărul salariaţilor de la exploatarea minieră Băiţa nu a depăşit cifra de 800. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în zonă şi-au făcut apariţia specialişti ruşi, pregătind o exploatare masivă şi intensă a zăcămintelor de la Băiţa. Societatea Sovrom Kvartit lucra 24 ore din 24 cu un efectiv de 50.000 – 55.000 de salariaţi. În acele condiţii problema cazării zecilor de mii de oameni veniţi din toată ţara, cât şi din URSS, era deosebit de acută. Pentru rezolvarea acestor probleme, puţinul teren agricol de care dispuneau localnicii a fost expropriat. Pe acest teren s-au ridicat barăci, începând cu anul 1952, ca în 1956, când a fost atestat oficial ca oraş, Nucetul avea deja o populaţie de 10 000 de locuitori”, informează Primăria orașului Nucet.

Primele exploatări de uraniu au fost extrem de intense, zăcământul din zonă fiind considerat unul dintre cele mai mari din lume.

Mina era strict supravegheată de soldați sovietici, care stăteau permanent în zonă. Muncitorii români erau cazați în colonii muncitorești, în apropierea minei, și li se interzicea contactul cu localnicii din zonele învecinate.

În anii ’50, înainte de ridicarea blocurilor de locuințe, dealurile erau pline de barăci din lemn. După plecarea sovieticilor, mulți muncitori au părăsit zona, deoarece salarizarea era mai bună sub conducerea lor.

„Restrângerea activităţii de exploatare, începând cu anii 1957-1958, cât şi datorită plecării din zonă a cetăţenilor sovietici repatriaţi, a dus la o depopulare a localităţii, rămânând în general o populaţie băştinaşă, cât şi unii cetăţeni stabiliţi aici şi care proveneau din localităţile limitrofe” se mai arată pe portalul primăriei.

Pentru a face față numeroaselor accidente de muncă și bolilor profesionale, s-a construit în Nucet, la mijlocul anilor ’50, un spital care acum este folosit ca spital de psihiatrie.