Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un elev genial din Brad, la doar 12 ani, a scris și desenat o carte despre noțiunile fundamentale ale muzicii

Un elev genial din Brad, la doar 12 ani, a scris și desenat o carte despre noțiunile fundamentale ale muzicii

Un băiat născut în Brad în vârstă de numai 12 ani, Karol Mihai Gheti, care trăiește alături de părinții săi la Novi Ligure, în Piemonte, a scris și desenat o carte destinată celor care fac primii pași în inițierea studiului muzici.

Karol Mihai, de la vârsta de 6 ani a început să studieze pianul împreună cu profesorul Nikolai Bogdanov în cadrul aceluiași Institut Muzical iar de la 7 ani a început să facă parte din Coro delle Voci Bianche condus de profesoara Raffaella Tassistro, cu care a participat la importante producții muzicale.

„La vârsta lui, Karol Mihai Gheti are deja un adevărat palmares ca pianist, studiază muzica de când avea doar 4 anișori, iar recent ne-a surprins cu acest nou succes al său. Cartea La musica… a fumetti este destinată copiilor și nu numai, este rodul sârguinței, pasiunii și ambiției unui băiețel român de care suntem siguri că vom mai auzi.

În vara anului trecut, în timp ce pregătea examenul pentru teoria ritmică și percepția muzicală la Conservatorul din Torino, a început să scrie cartea cu ajutorul căreia ar vrea să îi ajute pe cei care încep să studieze muzica, să-i facă să înțeleagă mai ușor noțiunile fundamentale ale acesteia. Pe 16 decembrie 2019, termina manuscrisul cărții și a profitat de perioada de izolare la domiciliu din această primăvară pentru a edita-o și pe computer. Odată lucru finit a trimis-o editurii Momenti care a publicat-o” a anunțat rotalianul.com

Pentru mai multe detalii legate de elevul genial – Un băiat român din Italia în vârstă de 12 ani a scris și desenat o carte despre noțiunile fundamentale ale muzicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *