Urmele unei lumi îndepărtate: Cele mai vechi urme din Europa, de 36.500 de ani, într-o peșteră din Transilvania
Descoperirea se referă la un sit subteran din Munții Carpați, unde cercetătorii au reușit să autentifice prezența activității umane în urmă cu peste 36.000 de ani, pe baza datării cu carbon. În sit au fost identificate fragmente de cenușă, carbon și artefacte minerale care au putut fi analizate în laborator, permițând stabilirea intervalului temporal.
Pe lângă aceste urme, alte descoperiri din peșterile din Apuseni, cum ar fi Peștera Coliboaia, aduc un context relevant: în Coliboaia, cercetările arheologice au scos la iveală picturi rupestre cu vârste estimate între 32.000 și 35.000 de ani, atribuite culturilor Aurignaciană și Gravettiană. (Peștera Coliboaia)
Aceste descoperiri adaugă greutate ipotezei conform căreia zona Apusenilor a fost un spațiu activ de locuire umană încă din Paleolitic, iar peșterile au servit nu doar ca adăpost, ci ca locuri simbolice de exprimare artistică și supraviețuire.
Importanța datării și provocările metodologice
Darea cu carbon rămâne una dintre cele mai utilizate și, totodată, controversate metode de datare în arheologie. Pentru date atât de vechi, echipele de specialiști trebuie să fie extrem de atente la contaminări, izolare chimică și calibrări matematice.
Pentru situl din Ardeal, probele utilizate au fost preluate din fragmente minerale asociate activității umane — focuri, resturi de ardere, microcarbon — și supuse analizelor de laborator într-un mod riguros, pentru a reduce marja de eroare.
În contextul descoperirilor europene, ateliere rupestre ca cele din Grotte Chauvet din Franța au oferte cronologice similare, datate între 37.000 și 34.000 de ani, ceea ce oferă o paralelă interesantă între Europa de Vest și zona Carpaților.
Ce ne spune trecutul despre locuirea umană în Carpați
Descoperirea confirmă că regiunile montane din Ardeal nu erau margini izolate, ci faceau parte din itinerariile triburilor preistorice care traversau ținuturi locuite și refugia. Peșterile montane ofereau adăpost, surse de apă, materiale litice și zone de observație strategică.
Pe termen lung, astfel de descoperiri au potențialul de a reconfigura harta preistorică a Europei: nu mai vorbim doar de spații principale de cultură (valori cunoscute în Franța, Spania, Italia), ci și de periferii care au jucat roluri active în migrații, schimburi culturale și diversificări de grupuri umane.
