VIDEO de la Mănăstirea Prislop: Părintele Arsenie Boca se ruga noaptea pentru poporul român
Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric.
În anul 1564 a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica lui Moise Vodă din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.
În secolul al XVII-lea se spune că a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. În secolul al XIX-lea a fost administrată de preoții de mir greco-catolici. Episcopul de Lugoj, Demetriu Radu, s-a ocupat de refacerea mănăstirii în anul 1901. În 29 octombrie 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite, preoții greco-catolici au fost arestați, iar lăcașul ocupat de Biserica Ortodoxă. Pe 25 noiembrie 1948 mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat pe călugărul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta la Prislop, de unde a fost la rândul său arestat doi ani mai târziu. Abia după anul 1975 mănăstirea s-a refăcut ca lăcaș monahal, ortodox, cu o comunitate de călugărițe.
Istoric
Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)”. Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și Nicodim de la Tismana.
Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită „din temelie” de Domnița Zamfira, care se retrage aici după ce tatăl ei Moise Vodă din Țara Românească a fost ucis în lupta de la Viișoara. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop.
