Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Reprezentant al Gărzii de Mediu Bihor: „În cazul în care ar supraviețui piranha în Crișul Repede, ar face un prăpăd”

Reprezentant al Gărzii de Mediu Bihor: „În cazul în care ar supraviețui piranha în Crișul Repede, ar face un prăpăd”

Apuseni Info v-a relatat chiar de Ziua Națională că cei de la Garda de Mediu Bihor au declanşat recent o anchetă după ce un pescar orădean a descoperit un pește piranha în Crişul Repede, în Oradea. Peştele era mort, însă comisarii de mediu se tem că un dement ar fi putut arunca alți pești piranha în pârâul termal care curge în municipiu, unde peștii ar fi avut condiţii de supravieţuire.

Garda de Mediu Bihor ne asigură că piranha nu poate supraviețui în apele reci ale Crișului Repede

„În cazul în care ar supraviețui piranha în Crișul Repede, vă imaginați ce s-ar întâmpla, fiind pește răpitor, ar face un prăpăd. Vă dați seama ce ar însemna nu numai pentru fauna din Criș, din Peța, ci, efectiv, pentru tot ecosistemul. Sunt convins că o populare cu această specie, ar distruge, practic, toată fauna” a precizat pentru Pro TV – Marius Orbai, reprezentant al Gărzii de Mediu Bihor.

Pe acest subiect, mai puteți citi – Un piranha a fost găsit în Crişul Repede, în Oradea! Sunt și în amonte, în Apuseni? Garda de Mediu Bihor a declanşat o anchetă!

Pot trăi celebrii piranha în amonte pe Crișul Repede?

Șansele sunt de sub 1% în apa rece, deoarece principalul factor în existența lor rămâne același – climat cald si apa (in 24-27 de grade), lucru imposibil la noi.

Piranha este denumirea sub care sunt cunoscute speciile de pești carnivori sau omnivori de apă dulce care viețuiesc în apele din America de Sud. Ei fac parte din subfamilia Serrasalminae din cadrul familiei Characidae a ordinului Characiforme. În râurile din Venezuela, acești pești sunt denumiți caribes. Piranha sunt cunoscuți pentru dinții ascuțiți și apetitul nestăvilit de a mânca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *