Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Aeroportul din Cluj investește aproape 6 milioane de lei în noi scanere de securitate

Aeroportul din Cluj investește aproape 6 milioane de lei în noi scanere de securitate

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a lansat o licitație pentru achiziția a cinci echipamente ultraperformante cu raze X, destinate controlului de securitate al bagajelor agabaritice și al coletelor cargo.

Investiția vizează achiziția și instalarea a patru scanere cu raze X de tip RX convențional – Dual View, care vor fi utilizate pentru verificarea bagajelor mari și voluminoase, precum echipamente sportive, instrumente muzicale, aparatură medicală, cărucioare pentru copii sau alte dispozitive tehnice de dimensiuni mari.

Totodată, aeroportul clujean intenționează să cumpere și un al cincilea echipament similar, destinat controlului coletelor paletizate, al mărfurilor și al încărcăturilor de tip cargo.

Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că investițiile urmăresc creșterea nivelului de siguranță și modernizarea infrastructurii aeroportuare.

Aeroportul „Avram Iancu” continuă seria investițiilor în achiziția de echipamente și pregătirea de specialitate a personalului tehnic, în vederea îmbunătățirii siguranței pasagerilor și a bunurilor care îl tranzitează. Prin intermediul acestor investiții consolidăm poziția aeroportului clujean drept unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei”, a transmis Alin Tișe.

Reprezentanții aeroportului precizează că achiziția noilor scanere este necesară atât din cauza uzurii accentuate a echipamentelor aflate în prezent în exploatare, cât și pe fondul creșterii solicitărilor pentru astfel de servicii de control.

În același timp, noile echipamente vor contribui la alinierea aeroportului la standardele impuse de Comisia Europeană în domeniul securității aviației civile.

Valoarea estimată a investiției se ridică la 5.864.494 de lei. După livrare, echipamentele vor fi puse la dispoziția Structurii de securitate pentru aviația civilă și antiteroristă din cadrul Serviciul Român de Informații, care le va opera conform prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *