Bătaie de joc pe banii devenilor: Telecabina de la Cetatea Devei zici că-i submarin nuclear! Iar s-a defectat!
După ce s-a redat în folosință „telecabina de la Cetatea Devei”, funcționarea acesteia a devenit o telenovelă locală cu titlul „din când în când pe banii devenilor”. O dată la câteva săptămâni, telecabina intră în reparații, o situație aboslut jenantă pentru anul 2024, această telecabină părând la fel de complicată precum un submarin nuclear.
„Direcția Baze Agrement anunță oprirea Telecabinei care facilitează accesul în Cetatea Devei.
Din cauza unei defecțiuni tehnice, ascensorul înclinat este nefuncțional începând de vineri, 9 august 2024. După remedierea defecțiunii, Telecabina va fi pusă în funcțiune pentru public.
Vă vom anunța când Telecabina va fi din nou funcțională.
În această perioadă, turiștii pot vizita monumentul istoric la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee:
Traseul nr. 1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute;
Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute;
Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute.
Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate și vă mulțumim pentru înțelegere” au anunțat oficialii primăriei Deva.