Bilanț 2025: Aproximativ 150 de acțiuni preventive și peste 1,5 milioane de lei în sancțiuni aplicate de polițiștii SICE
Pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite aflate în competența Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), polițiștii acestei structuri au desfășurat, pe parcursul anului 2025, aproximativ 150 de acțiuni preventive.
În cadrul acestor activități au fost efectuate 963 de controale la persoane fizice și juridice. În urma verificărilor, au fost aplicate 260 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 1.507.040 lei.
Dosare penale pentru contrabandă și fraudă vamală
Pe linia combaterii faptelor de contrabandă și a fraudei vamale, polițiștii au înregistrat, în anul 2025, șase dosare penale. Totodată, au fost confiscate 109.862 de țigarete care nu aveau aplicat timbrul fiscal emis de autoritățile române.
În aceeași perioadă, au fost puse în aplicare 58 de mandate de percheziție domiciliară și 53 de mandate de percheziție informatică. De asemenea, față de 16 persoane au fost dispuse măsuri preventive, în cadrul dosarelor instrumentate.
Activitate intensă în soluționarea cauzelor penale
În ceea ce privește activitatea de instrumentare și soluționare a dosarelor penale, polițiștii SICE au înregistrat, în anul 2025, un total de 314 dosare penale și au soluționat 389 de dosare, o parte dintre acestea provenind din anii anteriori.
Pe componenta recuperării prejudiciilor, în dosarele penale instrumentate au fost aplicate măsuri asiguratorii în valoare totală de 15.163.000 lei. Totodată, au fost recuperate prejudicii în valoare de 9.710.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Reprezentanții structurii subliniază că acțiunile de prevenire și combatere a criminalității economice vor continua și în perioada următoare, cu accent pe identificarea și destructurarea activităților ilegale care afectează mediul de afaceri și bugetul de stat.