Biserica de lemn din Bucea, una dintre cele mai frumoase biserici românești, ortodoxe, de pe Valea Crișului Repede
Biserica de lemn din Bucea, județul Cluj, datează din anul 1791, conform unei inscripții. A fost pictată de către Dionisie Iuga – „cantor et zugrav de Nicola” în anul 1880 și are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
„Proiectul Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj vă invită să poposiți, de această dată, pe Valea Crișului Repede, pentru a afla mai multe despre un monument istoric reprezentativ al zonei – biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Bucea.
Începuturile sale coboară până în 1791, când a fost ridicată de săteni pe Dealul Gorban din dreapta râului, impunându-și astfel prezența asupra localității prin amplasarea sa. Edificiul se găsește pe Lista Monumentelor Istorice cu codul CJ-II-m-B-07539 și se remarcă prin înfățișarea armonioasă, echilibrată în proporții și detalii, precum și prin pictura semnată de Dionisie Iuga din Nicula, în 1880. Lăcașul este integrat și în prezent în viața religioasă a sătenilor care o îngrijesc, arătându-și astfel prețuirea pentru moștenirea pe care au primit-o. La chemarea preotului ortodox Mircea Dejeu, ei urcă până aici la sărbătorile închinate Maicii Domnului și în zilele închinate morților.
Biserica a fost construită din bârne de stejar, îmbinate în cheotoare dreaptă și în coadă de rândunică, pe o fundație de piatră înaltă. Planul este unul clasic pentru edificiile de lemn din zonă, cu dreptunghiul format din pronaos și naos, în prelungirea căruia se află absida poligonală a altarului. Exemplul de la Bucea face parte din categoria celor care prezintă o absidă cu unghiul în ax. Pe latura de sud se desfășoară un frumos pridvor fără parapet, ritmat cu opt stâlpi prizmatici, care, împreună cu consolele și cununa, formează arcade semicirculare, decorate cu motive geometrice. Pronaosul este tăvănit, de pe grinzile lui ridicându-se stâlpii turnului clopotniță. Turnul are o galerie cu parapet în rezalit, cu trei arcade semicirculare, și un coif octogonal. Naosul are o boltă semicilindrică, ridicată direct de pe pereți, iar în altar bolta este ridicată de pe pereții paraleli, fiind însoțită de două triunghiuri sferice, pe arc dublou.
Fațada dinspre sud, cea care privește spre sat și care întâmpină credinciosul, a primit un discret decor sculptat. Privirea ne cade mai întâi pe arcada prispei, ritmată de volute și torsade, apoi pe brâul în torsadă, care, la Bucea, nu înconjoară întregul edificiu. Portalul uşii de intrare, decorat prin incizie cu motive precum romburi așezate într-o coloană a infinitului, motivul braduţului sau spirale, a fost acoperit parțial de altul mai nou. Motivele sunt reluate în interior pe ancadramentul uşii de intrare în naos.
Din pisania scrisă de Dionisie Iuga din Nicula pe iconostas aflăm detalii despre pictarea interiorului, în 1880: „Sfânta biserică s-a zugrăvitu în vara a. 1880 sub stăpânitori Franz Iosef I împărat şi rege! Mironu Romanului arch. şi mitropolitu Ioanu Metianu EPPU. Teodoru Filipu administratoru protopopesc Simeonu Butili adm parch!!! Georgiu Darabanu notariu cerc: Ilea Toderu Alexi ctitor Ilea Mihaiu Bursuc jude com: Ilea Gavril cantor Adolf Spitzer arend şi membru com Dionisiu Iuga cant(or) et zugrav(u) de Nicola”.
Născut în 1848 în Nicula, Dionisie (Dionisiu) Iuga a fost un zugrav itinerant de biserici, aprecierea de care s-a bucurat ducându-l în zone îndepărtate de satul natal. A pictat bisericile de lemn din Botiza (strămutată din Vișeul de Jos), Lozna, în Sălaj, Sulighete, în Hunedoara, sau biserici în Bihor. Nu putem să nu remarcă scrisul foarte caligrafic al acestui pictor, care avut grijă să-și semneze majoritatea ansamblurilor murale, realizate de-a lungul întregii sale cariere, întinse până la finalul secolului al XIX-lea. Fiind și cantor la biserica din Nicula, se creionează portretul unui artist multitalentat.
Despre activitatea sa de iconar nu știm prea multe, însă din analiza stilistică a picturii sale murale rezultă influențele venite dinspre pictarea icoanelor: gama cromatică redusă, dominată de culori tari, crude, precum: verde, roșu şi albastru, accentul pus mai mult pe decorul ce separă scenele religioase.
În pronaos se păstrează relativ bine „Pilda fecioarelor cuminţi şi a celor nebune”, iar pe bolta naosului îi găsim pe „Cei patru evanghelişti” în chenare decorate cu vrejuri vegetale. Pe peretele vestic al corului vedem un „Sfântul Ilie” bine păstrat, alături de menționarea, din nou, a anului pictării. În pictura iconostasului domină un registru Deisis, de mari dimensiuni, accentul fiind pus și aici pe benzile separatoare și arcadele decorative.
Din vechiul patrimoniu de icoană și obiecte de cult, remarcăm icoanele împărăteşti: Sfântul Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Pantocrator, Sfinţii Arhangheli, databile în secolul al XIX-lea. Colecția este întregită cu câteva icoane pe lemn mai mici: Învierea, Sfântul Toader, Sfântul Ioan, Botezul Domului, Pogorârea Sfântului Duh, Adormirea Maicii Domnului, pictate, probabil, la finalul aceluiași secol. În biserică se mai păstreză piciorul mesei de altar, având inscripţionat anul 1868. Icoanele pe sticlă niculene, care împodobeau în trecut lăcașul, au fost aduse în 1981, la Cluj-Napoca.
Ușile împărătești de secol XIX se încadrează stilului general al picturii, prezentând pe cele două personaje ale Buneivestiri, pe un fond predominant albastru și o margine superioară a canaturilor, profilată într-un puternic zig-zag.
Acoperișul unitar, fleșa zveltă a turnului și arcada pridvorului dau un aspect clasic acestui monument. Preocuparea pentru această biserică, concretizată în intervențiile de restaurare și consolidare din 1959 și 1988, are drept rezultat existența în patrimoniul județului a unui monument păstrat, în mare parte, într-o stare originală. Datorită părintelui paroh Mircea Dejeu găsim un interior care respiră, fără a fi acoperit cu litografii și ștergare, precum și o ultimă intervenție în 2009 la schimbarea șindrilei, cu ajutorul unor sponsori particulari și cu meșteri maramureșeni.
În îngrijirea uzuală a lăcașului, părintele este sprijinit de câțiva tineri din sat, cu ajutorul cărora a înființat și muzeul etnografic sătesc de la poalele dealului” arată cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
