Cetatea Almașului, un martor tăcut al istoriei zbuciumate între glorie și ruină
Cetatea Almașului, situată la aproximativ 1.500 de metri de satul Almașu, județul Sălaj, păstrează între ruinele sale o istorie bogată și dramatică, întinsă pe mai multe secole. Menționată documentar pentru prima dată în anul 1370, cetatea a intrat atunci în posesia magistrului Bebek György și a descendenților săi, ca donație din partea regelui Ludovic cel Mare.
În secolele XV și XVI, fortăreața a devenit scena unor conflicte armate repetate, în contextul luptelor pentru putere dintre nobilii transilvăneni și regii Ungariei. Cetatea și-a dovedit importanța strategică în timpul Războiului de 15 ani (1591-1606), când generalul imperial Giorgio Basta a asediat-o. Deși apărătorii au primit promisiunea că vor fi cruțați dacă predau fortăreața, după capitulare, soldații lui Basta au încălcat înțelegerea și au masacrat populația cetății.
Pentru o scurtă perioadă, între anii 1545 și 1546, cetatea a fost stăpânită de domnitorul Moldovei, Petru Rareș. După acest episod, cetatea a început să decadă, însă a fost reconstruită în anul 1627 de influenta familie nobiliară Csaky. Reconstrucția nu a fost însă de durată. În anul 1658, cetatea a fost supusă unui nou asediu, de această dată din partea tătarilor veniți dinspre Cluj. Aceștia au incendiat fortificația, au luat localnicii prizonieri și au pustiit zona, lăsând cetatea într-o stare de ruină definitivă.
Astăzi, ruinele cetății sunt incluse pe Lista monumentelor istorice din județul Sălaj (2004), sub numărul 324, având codul LMI SJ-II-a-A-05009. De asemenea, ele sunt înregistrate și în Repertoriul Arheologic Național, sub denumirea de Cetatea Almașului (ruine), datată din secolul al XIII-lea și refăcută în 1627.
Cetatea Almașului rămâne un martor tăcut al istoriei zbuciumate a acestei regiuni, atrăgând turiști și pasionați de istorie care își doresc să descopere fragmentele trecutului transilvănean.
