Costurile în construcții, în continuă creștere. Ce spun contructorii clujeni despre o viitoare criză? Stoica: „Este o falsă prezumție că vine criza și scad prețurile”
Invitată în cadrul podcastului Horia Nasra Show, Alexandra Stoica, președintele Patronatului Societăților din Construcții Transilvania, a vorbit despre evoluția pieței imobiliare și despre percepția privind o eventuală scădere a prețurilor.
„Nu știu de unde a pornit neapărat, dar este o percepție de o viitoare depresiune economică și atunci majoritatea cumpărătorilor se așteaptă să scadă cumva prețul imobiliarelor. Eu cred că este o falsă prezumție. Pentru că aceste prețuri nu vor scădea”, a declarat Alexandra Stoica.
Costurile în construcții, în continuă creștere
Potrivit acesteia, principala cauză o reprezintă creșterea constantă a costurilor din construcții, determinată de noile impozite și taxe introduse prin ordonanța „Trenuleț”.
„Costurile în construcții au mers în sus datorită introducerii de noi impozite și taxe. Această ordonanță ne-a suplimentat bugetele de salarii și implicit au crescut cheltuielile cu cel puțin 20%”, a explicat Stoica.
Alexandra Stoica a arătat că, deși creșterea de impozit a fost de 10% și diferența de CASS de 4,5%, impactul real asupra companiilor a fost mult mai mare. Pentru a compensa noile taxe, firmele au fost nevoite să majoreze salariile angajaților, astfel încât aceștia să nu fie afectați.
„Nimeni nu a scăzut salariile oamenilor. Toate companiile au crescut salariile pentru a aduce veniturile la nivelul anterior. În consecință, au plătit taxe și contribuții majorate. Profiturile constructorilor s-au redus cu cel puțin 10%, dacă nu chiar mai mult”, a precizat președintele patronatului.
Deficitul de autorizații de construire menține presiunea pe piață
Un alt factor care împiedică scăderea prețurilor este numărul redus de autorizații de construire. Potrivit Alexandrei Stoica, acestea nu reușesc să acopere cererea tot mai mare de locuințe.
„Autorizațiile de construire nu sunt suficiente încât să asigure nevoia de locuințe a tuturor celor care vin înspre noi. Raritatea lor va continua să pună presiune pe prețuri”, a spus aceasta.
Prețurile imobiliare, în creștere cu 15,4%
Președinta Patronatului Societăților din Construcții Transilvania a invocat și datele publicate de Institutul Național de Statistică, care arată o creștere de 15,4% a prețului mediu la imobiliare în februarie 2025 față de aceeași lună a anului trecut.
„Aceasta este realitatea: creșterea impozitelor și taxelor se va reflecta automat în prețurile imobiliarelor. Nu cred că vom vedea scăderi pe termen scurt sau mediu”, a concluzionat Alexandra Stoica.
„Nimeni nu a scăzut salariile oamenilor. Toate companiile au crescut salariile pentru a aduce veniturile la nivelul anterior. În consecință, au plătit taxe și contribuții majorate. Profiturile constructorilor s-au redus cu cel puțin 10%, dacă nu chiar mai mult”, a precizat președintele patronatului.
Probabil habar n-ai de situatia actuala. Citeste stirile actuale:
https://www.manager.ro/articole/economie-139/salarii-taiate-austeritate-si-haos-bugetar-nicusor-dan-promite-luminita-de-la-capatul-tunelului-abia-in-2026-121336.html
https://www.digi24.ro/stiri/salarii-si-posturi-reduse-la-asf-anre-si-ancom-sefii-institutiilor-trebuie-sa-prezinte-peste-o-luna-noile-organigrame-3376703