Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Crește numărul atacurilor urșilor în județul Cluj. Prefectul Maria Forna anunță măsuri: „Siguranța clujenilor este prioritatea noastră absolută!”

Crește numărul atacurilor urșilor în județul Cluj. Prefectul Maria Forna anunță măsuri: „Siguranța clujenilor este prioritatea noastră absolută!”

La sediul Instituției Prefectului – Județul Cluj a avut loc astăzi o reuniune de lucru prezidată de prefectul Maria Forna, având ca temă evaluarea situației generate de atacurile urșilor asupra comunităților locale și identificarea unor soluții eficiente pentru gestionarea acestui fenomen.

La întâlnire au participat subprefectul Florentin Burz, primari și viceprimari din județ, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții directe: Garda Forestieră, Direcția Silvică, Garda de Mediu, Direcția Județeană pentru Protecția Mediului, DSVSA, Direcția pentru Agricultură, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Gruparea de Jandarmi Mobilă.

Situația la nivelul județului Cluj

Datele prezentate arată o tendință crescătoare a populației de urs brun în județul Cluj:

  • 311 urși în 2022
  • 332 urși în 2023
  • 349 urși în 2024
  • 332 urși în evaluarea din primăvara 2025

În acest an, Direcția pentru Protecția Mediului a acordat despăgubiri de 125.000 de lei pentru 20 de atacuri ale urșilor, iar în cazul lupilor, 43 de atacuri au generat despăgubiri în valoare de 165.000 de lei.

De la începutul anului și până acum, Inspectoratul de Jandarmi Județean a înregistrat 19 sesizări privind prezența urșilor și a transmis 12 mesaje RO-ALERT către populație.

Cazuri alarmante și cotă insuficientă de extragere

Un caz grav a avut loc la Lunca Vișagului, comuna Poieni, unde un localnic a fost atacat de o ursoaică și a necesitat spitalizare. În prezent, cota de extragere pentru județul Cluj este de doar două exemplare, ambele deja utilizate prin extragerea urșilor din localitățile Băișoara și Valea Ierii.

Prefectul Maria Forna a subliniat importanța modificării OUG 81/2021 pentru o gestionare mai eficientă: „Siguranța cetățenilor din județul Cluj este prioritatea noastră absolută. Ne confruntăm cu o creștere a numărului de atacuri asupra animalelor domestice și a culturilor agricole, iar cetățenii trăiesc cu teamă. Eliminarea gradualității intervenției în intravilan și definirea clară a ursului habituat sunt măsuri esențiale pentru protejarea vieților și bunurilor oamenilor.”

Propuneri de modificare legislativă

Printre principalele măsuri legislative propuse se află:

  • Clarificarea termenilor și definirea „ursului habituat” – animal care și-a pierdut teama de om.
  • Intervenția rapidă prin tranchilizare, relocare sau extragere, fără obligativitatea parcurgerii tuturor etapelor intermediare.
  • Eliminarea gradualității intervenției în intravilan, cu posibilitatea extragerii directe a animalelor periculoase.
  • Prioritizarea vieții umane în orice situație de risc.
  • Prevenirea hrănirii urșilor în scop turistic, prin sancțiuni între 10.000 și 30.000 de lei.
  • Lărgirea echipei de intervenție prin implicarea Poliției și a Poliției Locale.

Reuniunea s-a încheiat cu stabilirea necesității de a susține de urgență noul proiect legislativ și de a continua cooperarea între toate instituțiile implicate pentru a asigura siguranța cetățenilor și protejarea comunităților rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *